Arta de a exploata naivitatea. De vorbă cu un fost „agent” care prostea femeile din Arad, promițând că le face fotomodele celebre

    de Raluca Medeleanu | 22 august 2019, 11:03 AM | Interviuri | Topic special

    2

    foto - unul dintre „agenții” care operează în prezent pe bulevardul Revoluției din Arad

    De ani de zile deja, periodic, trotuarul de pe Bulevardul Revoluției, din preajma McDonald’s-ului, este „birou central” de acostare a femeilor – tinere, adulte, mămici și bunici deopotrivă – de către indivizi care le promit că le fac fie pe ele, fie pe copiii lor, fotomodele celebre, contra unei sume de bani, firește. La fel de „firește” e și că totul face parte dintr-o mare țeapă care e pusă la punct atât de ingenios, încât Poliția e efectiv legată la mâini. De ce? Nu e absolut nimic ilegal, ci doar… imoral. Trucul de bază: exploatarea naivității. Astfel de afaceri nu sunt însă întâlnite doar la Arad, ele regăsindu-se în mai toate orașele mari din țară și, încă de când am fost și eu, autoarea articolului de față, oprită pe stradă, în mod repetat și agasant, când eram studentă la Timișoara, mi-am dorit să demasc cumva această escrocherie. Iată că circumstanțele au făcut ca, în această săptămână, să cunosc, tocmai la Arad, o persoană care în urmă cu câțiva ani chiar a lucrat la o astfel de „firmă” și care, cu condiția să rămână sub anonimat, s-a arătat dispusă să îmi povestească întreaga strategie care se află în spatele acestei abureli meschine.

    – Cum ai ajuns să lucrezi într-un astfel de loc?

    – Numai ce am terminat liceul, când am cunoscut pe cineva care mi-a zis că pot face ușor niște bani, pentru că sunt vorbăreț și sociabil. Aveau sediul central pe bulevardul Revoluției, chiar deasupra McDonald’s-ului. M-au luat îndată. Asta era prin anul 2008. O firmă exact pe stilul celei care racolează femei pe stradă acum, tot în zonă. Mă gândesc că funcționează pe același sistem. Mai mult ca sigur. Ăia aveau două „echipe”. Erau băieții care erau puși doar să abordeze femeile de pe stradă, care erau plătiți doar per numărul de persoane care ajungeau să se înscrie sus, în agenție. Apoi, sus, eram noi, cei cu salariu, care duceam convingerea mai departe, chiar determinându-le că înscrierea la noi e cea mai bună decizie pentru o carieră de succes în modeling.

    – De unde era firma de origine?

    – Șeful mare era din Craiova, dar din câte îmi amintesc noi mințeam că suntem din București, că dădea mai bine. Eu eram la sediul ăsta din Arad, dar aveau mai multe filiale prin țară, iar pe perioada verii aveau și un sediu la mare, la Eforie, unde am ajuns și eu să lucrez. Acolo, pentru că lucram în alt oraș, ei ne plăteau și drumul și cazarea, deși era nasol cu cazarea. Eram foarte multe persoane îngrămădite într-o cameră, zici că eram la internat. Și acolo eram tot în echipa care întâmpina persoanele care veneau înăuntru, în agenție. Cei de pe stradă nu dădeau multe detalii, nu ziceau de nicio taxă. Noi trebuia să prezentăm agenția destul de vag, ceea ce și facem. Era un bullshit total, adică puteai să inventezi ce vrei tu.

    – Ce le ziceai?

    – Trebuia să vorbim foarte puțin despre firmă și după aia să le spunem că există două feluri de înscriere ca fotomodel, amator și profesionist. Pentru amatori era pe atunci o taxă de 50 de lei.  La cele care optau pentru varianta asta simplă, semnau un formular de înscriere, plăteau taxa și aveam un aparat mic foto cu care le făceam trei, patru poze de profil pe care le puneam pe net, pe site-ul agenției. Faza e că nu puteam fi reclamați pentru că nu le promiteam 100% un job, ci doar le expuneam ce ar putea să se întâmple pe urmă. Le spuneam că fotomodelelor amatoare care se înscriu la noi li se pun pozele pe site-ul nostru oficial, care chiar exista, și de acolo orice persoană care are nevoie de fotomodel, are acces la site, le găsesc și le contactează. Aici puteam să enumerăm că o să se uite orice mare firmă din străinătate, puteam aburi orice. Și le spuneam că dacă le place de tine, ei îți vor da un job, nu noi. Plusam mult cu ideea că site-ul e foarte vizualizat, dar îți dai seama că nici naiba nu intra pe el, așa că ele dădeau banii doar să le punem noi pozele pe un site pierdut printre milioane de alte site-uri. Dar după ce completau formularul de înscriere și ne plăteau banii, primeau și chitanță, așa că era legal. Anormal era însă modul în care se aburea. Oricine care venea să se plângă ulterior, nu avea ce să ne facă pentru că noi îi dădeam peste nas că i-am spus de la început că nu noi îi dăm jobul. A doua variantă, cea „profesionstă”, era să facă un contract. Dar nu prea făceau din prima. Așa că după un timp, te sunau și te chemau pe tine, aia amatoare, la un interviu cu doamna manager. Dacă erai minoră, trebuia să vii cu părinții. Atunci, managera îți spunea că dacă îți faci un contract, vei trece la categoria de fotomodel profesionist, unde îți garanta că o să ai cel puțin câteva joburi, nu mai știu câte. Puteai alege contractul pe un an, care costa 200 euro, sau pe 3 ani, care era 300 euro. Îți spuneau că poți să îți recuperezi banii din joburi. Îți ziceau că mergi la castinguri, prezentări, târguri unde se caută hostess, primeai lecții de prezentare, să înveți pașii în modă. Acolo, la categoria asta, se mai ținea câte ceva, aveau câte un instructor care chiar ținea cursurile respective, dar care era tot dintre oameni de-ai lor. Iar parade ale modei tot din agenție organizau. Concret, prin contractul ăsta, îți garantau un portofoliu profesionist, adică o ședință foto cu 3 ținute. Asta într-adevăr făceau, aveau un fotograf profesionist care le făcea pozele, dintre care ei selectau vreo 20 de poze. Un portofoliu le rămânea lor, unul îți dădeau ție. Pe site aveau vreo 10.000 oameni înscriși, dar în acest caz te băgau separat, la rubrica de profesioniști, adică mai vizibil, chipurile. Mai departe, îți promiteau marea cu sarea, din care atât era 100% sigur: că aveai portofoliul, apăreai pe net în rubrica aia și foarte rar chiar te chemau la câte un casting, dar știu cazuri când mulți oameni, mai ales cei abordați la mare, nu au mai fost contactați în veci. Oricum, și pe tipele pe care le chemau, le plăteau pe câte o prezentare 10-15 lei, deci până să își scoată ele banii… La mare era cea mai mare abureală! Stăteau câte 3 luni, adunau cât mai multă lume, după care închideau sediul și nu mai era nici dracu’ acolo cui să reclami ceva.

    – Cât timp ai lucrat la firma aceea?

    – La Arad am lucrat câteva săptămâni, apoi am mers la mare 2 luni și jumătate, până s-a închis, era septembrie. După aia, am revenit încă vreo două luni aici, la Arad. Dar apoi s-a închis de tot și la Arad. Au stat atunci prin oraș, în total, maxim 1 an, până și-a dat seama lumea că e țeapă. Așa e mereu. Stau un timp, cât merge faza, apoi… pa, pa! Faza cea mai amuzantă e că tipele care arătau bine și își făceau contractul la profesioniști mai aveau câte o șansă, dar le abureau pe toate, chiar și pe cele care era evident că sunt total nepotrivite. Le spuneau că nu-i bai, că o să apară în reviste doar să li se pozeze mâinile pentru inele, sau doar fața pentru produse cosmetice, găseau tot felul de explicații. Dar îți dai seama că maxim ce primeau – iar asta, doar cele frumoase –  era câte o prezentare locală, în cel mai fericit caz, la vreun designer local, sau la târguri unde erau nevoie de împărțit pliante și unde primeau bani pe oră. Ăsta era maximul de job.

    – Tu aveai și contract de muncă? Sau era plata la negru?

    – Aici, la Arad, nu am avut contract, doar la mare am avut. Acolo am avut ceva document făcut pentru că în cazul în care apărea un control, să vadă că lucrăm legal. Agenția chiar lucra legal, avea CUI, toate cele, iar noi, la mare, aveam contract, dar era făcut doar pe o perioadă determinată, pe 2 sau 3 luni, ca să iasă bine la taxe.

    – Cât câștigai?

    – Aveam un salariu de vreo 800 lei, pe vremea aia, deci un salariu normal. Dacă stai să te gândești, era echivalentul cam cât scoteau de pe o tipă care își făcea contract profesionist pe un an. Iar la mare primeam și noi, cei din agenție, un bonus per număr de persoane înscrise, la Arad însă primeau bonus doar ăia care erau jos, în stradă. Primeam cam 10 lei per fiecare persoană care plătea taxa aia de înscriere, de amatori. Dar unele fete aveau un speech de te durea capul cum știau să pluseze câte beneficii le vor oferi! Așa că făceau mult! Eu chiar în halul ăla nu le abuream, dar ele le spuneau că o să ajungă într-o sumedenie de reviste cu haine de firmă. Până la urmă, puteau spune orice, că era formulat doar cu „ai șansele să”, nu îți garantau 100% ceva, deci lăsau o marjă de eroare.

    – Când ai hotărât să pleci?

    – Erau deja probleme cu banii. Ne întârziau salariile și mi-am căutat alt job, mai sigur, Și, în plus, mi-am dat seama că tot ce făceam era să aburim persoanele și mă simțeam tot mai aiurea să le mint, să le iau banii degeaba. La început credeam că totuși nu e chiar așa, credeam că totuși e măcar în parte real, că e ca orice alt job de tip „vânzări”, dar când mi-am dat seama… deja mă scârbisem.

    – Ce sfat ai da unei femei care e abordată?

    – Că dacă vrea să-și piardă banii doar ca să i se pună niște poze pe net, atunci să o facă! Să înțeleagă că nu o să devină din așa ceva niciodată fotomodel, iar cele care fac contractul, nu o să-și recupereze în veci toți banii ăia. Maxim o să fie chemate la câte o prezentare amărâtă. Să fie atente și raționale! Nu așa devii o celebritate! Mă bucur că scrieți despre asta, măcar să atrageți atenția lumii să nu mai fie atât de naivă!

    (colajul foto care însoțește articolul ilustrează unul dintre „agenții” care operează chiar zilele acestea pe Bulevardul Revoluției din Arad)

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Oo daaa ..după atâția anii de prostit atâția oamenii.. și eu am fost racolata de ei, mai in tinerețe aprox acum vreo 9 ani ..erau atunci in curtea de lângă tucano(primărie). Albumu foto nu l-am mai făcut niciodată sigurul lucru de care am beneficiat a fost un curs.. ne învață cum sa mergem pe podium.
      Au și tupeu m-a racolat o data unu tatuat… și problema e ca atunci când vorbești despre o firma serioasa de modele ,te aștepți sa aibă ca angajați oameni prezentabili..sau chiar modele. Nu un Don Juan al zilelor noastre care face șmecherii:)) Si pe care îl da fata de gol..
      Ce e trist e ca se știe de atâția anii despre ceea ce fac ei și nu se poate face nimic.. și din păcate in fuga după celebritate mulți oameni devin naivi..și pun botul..

      +3 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    9 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.