Arhiepiscopia Ortodoxă a Aradului i s-a închinat neoprotestantului Falcă, așezându-l în jilțul eparhial!





Arhiepsicopia Aradului a organizat ieri, joi, într-un mare secret, alegerile pentru locurile de „onoare” din cadrul Consiliului Eparhial… Pentru necunoscători, acest consiliu, cum veți observa mai jos, taie și desface totul în Biserică, în cazul nostru Arhiepiscopia Aradului.
Dar, înainte de vă spune ce s-a întâmplat, căci mai mult decât rezultatul votului în sine, s-a întâmplat CEVA, citiți câte ceva despre funcționarea acestui Consiliu Eparhial: „Art.95 – Consiliul Eparhial este organism executiv al Adunării Eparhiale și are în competență problemele bisericești administrative, culturale, social-filantropice, economice, patrimoniale și fundaționale pentru întreaga eparhie. Art.96 – (1) Consiliul Eparhial se compune din 9 membri, 3 clerici și 6 mireni, aleși pe termen de patru ani de Adunarea Eparhială dintre membrii ei. Ei pot fi aleși pentru cel mult două mandate. Pentru activitate potrivnică Bisericii, mandatele acestora se revocă de Adunarea Eparhială, la propunerea Chiriarhului. (2) Președintele Consiliului Eparhial este Chiriarhul, iar în caz de vacanță locțiitorul desemnat canonic și statutar. (3) Episcopul-vicar sau Arhiereul-vicar este membru de drept al Consiliului Eparhial, cu vot deliberativ.(…)”
Acestea fiind spuse… memorați ce lucrătură a comis Arhiepiscopia Aradului. Să-l pui pe Falcă pe scaunul eparhial ortodox (și l-au pus… cică prin vot…) e ca și cum l-ai face pe Emil Siegmeth cetățean de onoare pentru contribuția la liniștea și ordinea publică, și pe Adi Buș inspector-șef pe educație fizică și sport sau pe Ioțcu directorul Teatrului de Stat.
Aaaaa… să nu uităm! L-au votat și pe Ioțcu și l-au pus și pe el într-un scaun aproape identic cu al lui Falcă. Și știți de ce aproape identic? … Pentru că totul depinde de banii pe care-i donează fiecare – nu din buzunarul personal, ci din banii noștri – Bisericii ortodoxe arădene. Sau cine știe, în particular, unora…
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)