joi, 3 octombrie, 2024

Special Arad Logo

    Aradul – locul patru în privința prețului mare al „căldurii” din calorifere. După noi… Sibiu, Timișoara, București

    de Special Arad | 15 octombrie 2016, 8:23 AM | Administraţie | Topic special

    5

    Preţul gigacaloriei facturat la populaţia din marile oraşe reşedinţă de judeţ depăşeşte 200 de lei, maximul la nivel naţional fiind întâlnit în Constanţa, reiese din datele centralizate la Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC).
    La Constanţa, regia locală de distribuţie a energiei termice (RADET) a facturat pentru populaţie un preţ al gigacaloriei de 411,8 lei, în condiţiile în care preţul de furnizare aprobat de ANRSC a fost de 431,1 lei/Gcal.

    Reşedinţa judeţului Covasna, Sfântu Gheorghe, este a doua în topul tarifelor, preţul facturat pentru populaţie de către Urban-Locato fiind de 298,4 lei/Gcal. Preţul de furnizare aprobat de ANRSC la Sfântu Gheorghe a fost de 359,8 lei/Gcal.

    Urmează Miercurea Ciuc (Harghita), cu 275 de lei/Gcal facturat pentru populaţie de către Goscom SA, la un cost de furnizare aprobat de 451 de lei/Gcal.

    Topul tarifelor pentru energia termică facturată populaţiei este continuat de Arad (266,5 lei/Gcal, furnizor CET Hidrocarburi SA), Sibiu (265,3 lei/Gcal, Urbana SA), Iaşi (256,4 lei/Gcal, Veolia Energie), Focşani (255 de lei/Gcal, Enet SA), Timişoara (244 de lei/Gcal, Colterm), Oradea (240 de lei/Gcal, Termoficare Oradea SA), Râmnicu Vâlcea (228,4 lei/Gcal, CET Govora) şi Ploieşti (224,3 lei/Gcal, Veolia Energie). La Bucureşti se regăseşte unul dintre cele mai mici tarife facturate populaţiei (164 lei/Gcal, RADET), însă în condiţiile în care costul de furnizare aprobat de ANRSC este de 342,9 lei/Gcal, iar reparaţiile planificate au fost realizate într-o proporţie mai mică de 20%.

    Tarife mai mici, sub 180 de lei/Gcal, au mai fost facturate în oraşele Bacău (Thermoenergy Group), Botoşani (Modern Calor), Suceava (Thermonet), Galaţi (Calorgal) şi Tulcea (Energoterm). Potrivit ANRSC, la nivel naţional sunt racordate la termoficarea centralizată 1,25 milioane de apartamente situate în 49 de localităţi (inclusiv Municipiul Bucureşti), gradul de contorizare al acestora fiind de 98,1% pentru încălzire, respectiv 96,9% pentru apa caldă.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

        • La CET-ul din Arad problemele de management sunt atât de mari încât primăria este nevoită să aloce bani din bugetul local (vezi ce scriu cei de la SAR despre decizia luată în ultimul CLM fără falcă) să acopere datoriile CET-ului.
          Deci, în principiu și la Arad „prețul” este subvenționat.

          În 26 de ani s-au tot cârpit pe ici pe colo și CET-ul a fost menținut în viață, artificial. Este în fază finală la reanimare! Managerii ce au vrut să facă lucruri bune au fost înlăturați. Au fost puși unii servili și fără coloană vertebrală. Mai important era să se respecte „disciplina de partid”, decât să se prioriteze binele populației prin a avea o GCal-orie ieftină. Lipsă de viziune pe termen lung.

          Politicieni incompetenți și submediocrii individual, au fost desemnați în AGA și în consiliul de conducere.
          În principiu cetățenii au primit ce au votat. Degeaba am tot atras atenția asupra acestor probleme de aproape 10 ani.

          Cu câțiva ani în urmă s-a făcut un studiu de fezabilitate pentru un împrumut BERD. O firma de consultanță financiară din Elveția, acreditată de BERD, a prezis pentru 2018 un preț al GCal-oriei de circa 450-480 roni. Și să știi că acolo se v-a ajunge.

          În 2007 s-a depus la primărie o ofertă din partea unei societăți suedeze în care precalculatia de preț a GCal-oriei ar fi fost undeva între Min 70 și max 150 roni. Un preț fix pe 15 ani contractuali. (cu rezervare pentru eventuale variații mai consistente de pe piață valutara … dar leul a fost relativ stabil) Însă suedezii nu puteau trage șpăgile așteptate de falcă & co. Așa că nu au fost luați în serios de camarila lui falcă.

          Arădenii nu au decât să se „spele pe cap” cu cel pe care l-au votat: falcă! Le dă „Bunăstare à la Băsescuuuu”!

          +8 voturi
          +1
          -1

    Scrie un comentariu

    6 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.