miercuri, 12 iunie, 2024

Special Arad Logo

    Aradul de azi după amiază: un bulevard de… foste și un spațiu fără de știre. Cu siguranță aș fi căzut examenul

    de Lucian Dănilă | 24 iulie 2018, 6:36 PM | Strada | Topic special

    11

    Rar m-am plimbat în ultimii ani între Podgoria și Teatrul de Stat. Astăzi mi-am permis acest lucru tocmai pentru că nu am… permis. Încă două zile. Nu a fost prost Murphy când a spus că „nimic nu este atât de prost încât să nu devină și mai prost”. Așa că se poate întâmpla să fii lăsat pieton de cel mai fain polițist din oraș, prietenul tău din copilărie, pentru că te-ai trezit cu orbul găinii la ora 7.30, dimineața, și nu ai văzut-o pe tanti de pe trecerea de pietoni. Greșeala mea…

    Ca și cum nu ar fi fost de ajuns, într-o zi de luni, în care nici iarba nu crește, se poate întâmpla să cazi ca un bleg în baie, spargi ștecherul de la cablul mașinii de spălat, smulgi priza și îi mai și dai un cap la ușă de parcă te-ar fi înjurat într-una, numai de mamă, iar tu ți-ai adus aminte că pe vremuri îți plăcea Zidane și-l detestai pe Matterazzi… Apoi, când privești în jos, îți aduci aminte de origini văzând că două dintre degetele tale sunt identice cu ale Omului de Neanderthal, negre și mult mai voluminoase ca celelalte.

    „Două rele sunt numai începutul”, spunea tot Murphy, iar fraza lui cu aură de lege s-a adeverit și în această după amiază undeva în centrul Aradului. Telefonul începe să vibreze pe birou chiar când cheful de lucru era aproape să ajungă în locul în care eram și eu. Mă uit atent, iar pe ecran scrie „contabila”. „Hai până la mine cu ștampilele și actele care trebuie să mi le mai aduci că mâine e 25…” A închis, iar eu am început să rostesc cu voce tare cuvinte cu „f”, cu „b” și cu „p”. Nu le pot scrie aici, decât în privat… Evident că nu aveam niciun chef de a-mi mișca fizicul până pe Eminescu.

    Mă aștepta un drum de la Podgoria până la Teatru, unul cu mai multe opriri la bancă, la Finanțe, la doamna contabilă și apoi înapoi. Pe jos, și neavând permis nu mi-am permis să iau un taxi tocmai pentru că niciunul nu te duce 100 de metri după care să te aștepte 15-20 de minute, apoi alți 100 de metri, și iar pe așteptare. Bicicletă nu aveam pentru că numai ce i-a furat-o lui Miță din Piața Avram Iancu, așa că mi-am băgat degetele în papuci și dus am fost.

    Aradul văzut la pas îți oferă altă perspectivă. Structural, Bulevardul este o minunăție, dar luat în detaliu te ia cu frică că vei deveni subiect de știre atunci când îți cade în cap o ditamai cărămidă care s-a săturat să mai stea atârnată de atâta amar de vreme pe clădirile construite încă din vremea Imperiului Austro-Ungar. Anul acesta este Centenarul Marii Uniri, deci vă cam dați seama de când stau cărămizile alea acolo. Cât să mai suporte și ele cât timp nimeni nu le bagă în seamă?

    Am folosit termenul știre? Da, l-am folosit, și are legătură tocmai cu plimbarea mea de la Podgoria la Teatrul de Stat. Și dus și întors. În urmă cu 21 de ani, când am vrut eu să mă fac ziarist, asta era una dintre condiții. Te lua șeful de secție de la „Adevărul de Arad” (actualul Jurnal Arădean) și te trimitea să te plimbi între Podgoria și teatru după care să-i scrii (parcă) trei știri. Spun parcă, pentru că eu nu am dat acel examen. Nu m-am plimbat pe centru pentru că eu voiam să scriu la „sport”, or meciurile nu aveau loc pe Centru. În acele vremuri sportul era discutat în localurile din centru. Acum nici discutat nu mai e pentru că în Arad, sportul este pe cale de dispariție. Nea Sandu Chebeleu – Dumnezeu să-l ierte! –, șeful de la Sport, m-a trimis în Subcetate, la un meci Universitatea Arad cu Ineul. Apoi m-a tot chemat să mai scriu, dar examen tot nu am dat. Poate de aceea nici nu am ajuns „ziarist”, decât reporter…

    Au trecut 21 de ani de atunci. Mă gândeam în timp ce pășeam pe Bulevard, oare ce aș putea scrie sau din ce aș putea născoci trei știri. Nicio știre… Nimic nou… Aceiași oameni la terase, aceiași cerșetori pe lângă ele, nicio tamponare, niciun scandal, nicio „liniuță” – nici la terase și nici pe asfalt. Vă dați seama cam cât de greu este să fii jurnalist în Arad? Nu se întâmplă mai nimic 🙂

    Și tot la Murphy ajung: „Dacă ceva poate merge prost, atunci administrația o va face întreit”. Așa și arată centrul Aradului în anul Domnului 2018, unul prost administrat. În față la Primărie era plin de mașini, semn că administrația lucrează. Sau se face că lucrează. Statul la stat, pe banii statului…

    Dar am observat ceva… Am observat că centrul orașului este plin de foste… Cu cine mă întâlneam, nu schimbam două-trei vorbe că și vedeam câte-o doamnă: „Uite-o pe fosta lui…”. Și mai mergeam câțiva metri, iar o „fostă”. Evident că am văzut și „foști”, dar nu am înțeles niciodată ei de ce nu se contabilizează… Aradul este orașul în care fiecare știe aproape tot despre fiecare, este orașul în care cu oricine te-ai întâlni găsești 3-15-45 de cunoștințe comune, orașul în care cu oricine ai intra într-o relație sigur a fost cu unul, poate doi sau mai mulți prieteni de-ai tăi cu ceva vreme în urmă. Este valabil și în cazul bărbaților, dar repet, nu știu de ce ei nu sunt contabilizați. De câte ori ați auzit fraza: „Uite, tipul acela e fostul lui…”? Foarte rar… Dar „fosta lui” apare la tot pasul, la orice bârfă, la orice oprire la cafea.

    Știm cu toții de mici că „iarna nu-i ca vara”. Am plecat de la Podgoria la 30 de grade Celsius și am revenit după două ore în același loc, la probabil 20 de grade. Este un semn că în Arad nici vara nu mai e ca… vara. Și cu toate astea, „I love Arad”, exact așa cum scrie în acele locuri numite oarecum ciudat: „Loc de odihnă”. Da, mi-e drag Aradul, mi-e drag pentru oamenii lui și pentru că aici ne trezim, muncim, ne culcăm și a doua zi o luăm de la capăt. Mi-e drag pentru că Aradul ne-a făcut ceea ce suntem și pentru că niciunde nu e ca acasă. Iar Aradul ne este casă. Trebuie însă să ne îngrijim mult mai mult de el…

    Și uite așa, după două ore de plimbări, nu am găsit nicio știre. Cu siguranță aș fi căzut acel examen la „Adevărul de Arad”. Poate de aceea am rămas doar un reporter, așa cum îmi scrie pe legitimație. Unul de sport 😉

    Iar afară plouă, plouă, și-i aproape ora 9… Trebuie să închei și nu mi-au plăcut niciodată finalurile. Sunt mai priceput în ale… începuturilor. Finalurile sunt triste, așa cum trist a părut și Aradul de astăzi, cu multe fețe triste și o vreme ce parcă plângea și ea.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Domnule Lucian Valeriu din păcate prin postarea dumneavoastră relatati tristul adevăr prin ce trece acest municipiu frumos, minunat, de admirat , ….si în ultimul timp de plâns!Ce mai putem spune noi care am cunoscut, trăit, iubit, fiind devotat din suflet acestui municipiu numit Arad.Ce să vă mai spun de amintirile frumoase, cind renumitii birjari cu căleștile lor mai de care falos cu caii lor mergind în galop , auzind copitele lor batnid alea din mijlocul bulevardului pavat cu piatre cubice de culoare galbenă, și nu numai. (momentan parcarea mediana , și spații verzi intre Podgoria, Teatrul Ion Slavici).Am relatat doar un episod ,poate pentru unii, banal, plictisitor, dar acest municipiu a avut prestanță, respect,cunoscut în țară cit și peste hotare.Din păcate în ziua de azi nu ne mai putem vorbi de un municipiu onorabil, cu prestatii , pretenții cum a fost cândva, chiar rămânând în urma orașelor, municipiilor, care nici nu existau, sau erau cu mult în urma acestui municipiu numit ARAD.!!!!

      +11 voturi
      +1
      -1
    2. În lipsa soarelui și cod galben de ploi, cenușiul este mai cenușiu, iar oamenii sensibili au tendința să devină mai romantici ca în restul zilelor. 🙂
      În Aradul de azi, într-o zi gri, devi foarte ușor melancolic. Orașul nu „pare”, el este Trist și atunci când se vrea vesel. Fiecare plimbare cu ochii deschiși este o pomenire a ceea ce a fost odată și ce ar putea fi. Cu ceea ce este nu se poate fi mulțumit nici un adăvărat arădean.

      +3 voturi
      +1
      -1
    3. Foarte bun articol și povestea în sine.
      Dar de geaba ca analfabeți de politicieni nu știu sa citească și prin absurd și dacă ar citi nu ar scoate esenta ci ar spune ca ești răutăcios.
      Durerea cea mai mare este ca la 100 de ani de unire suntem cel mai dezbinat popor și acest lucru sa întâmplat din cauza acestor politicieni de tinichia ajunsi la conducerea acestei tari, orașe etc
      Avem și noi partea noastră de vina votând ca bezmetici câte o data dar degeaba când alți votează doar pe pomeni electorale și alți nu se duc la vot ce putem ceilalți sa facem nimic.
      Trist și adevărat ca acest oraș se îndreaptă cu pași repezi pentru a fi comuna cea mai mare din România Mare mulțumim primului om reales de atâtea și atâtea ori ca nu ai făcut nimic

      +2 voturi
      +1
      -1
    4. Sa nu ne plângem!Nu poate fi mai bine!Legea entropiei nu ne lăsa.Adică ne-ar lăsa daca noi arădeni am sfinti locul!Cum,începând sa trăim credinta ortodoxa,care ne-a unit și care ne-a înmulțit români majoritari .E o mare bucurie sa auzi limba noastră românească la tot pasul si care ne-a dăruit o așa frumoasa tara unita în numele lui Hristos.Dar din păcate ea a devenit o cenușăreasă,ne sfiim sa mai aprindem lumânare pentru adormiți noștri care s-au jertfit sa scriem cate un articol special despre mucenici ardeni,sa dam slava în limba romana lui Hristos care ne schimba,care ne transfigurează.Deci vedeți care este problema inspirației si sensului?Numai Hristos care sa jertfit pentru lume poate si vrea sa o schimbe!Dracul e întruchiparea negrelii si a deznădejdii care prin sistemele astea stângiste cu hainele treptei si ale democrației ne inoculează zilnic ca numai așa se poate,ca nu mai este alta varianta,ca reeducarea din laboratoarele comuniste sunt folosite pe masele de oameni dar mai dulce sa nu simtim si ca noi fiecare sedati lucram la distrugera credintei si a umanitatii.Sa nu ne plângem ca unii peste 21de ani vom trai acel hau deznadajduitor pe care George Orwell în celebrul 1984 mai ca nu ne scoate ochi cu duhul ,starea,atmosfera si controlul marelui arhitect!Deci daca credință nu vrem nici pretenții să nu avem!Vrem locurile călduțe ale joburilor noastre controlate masonic,asta ne respectă Hristos ce nu respecta si ,,cel fara un ștrimf,,din spatele echerului si a compasului, bineînțeles ma refer stric pt cei care nu mai vor sa creadă si sa mărturisească ca daca crezi nimic nu este cu neputință celui care crede!Deci înainte cu Nihil sine deo sau Nihil fara dracu?Noi alegem, noi construim ,noi binecuvântam împărăția Treimi sau a lui cel ….sa nu- l mai pomenim ca nu rău face umanității atât de mult iubita de Hristos!

      --4 voturi
      +1
      -1
      • Andrei, de la inceput ai si dat-o cu ortodoxia – uitand ca Aradul asta isi datoreaza marea parte din sarm unor catolici…ti-ai pus vreodata intrebarea de ce suntem singurul neam latin ortodox, nu catolic, precum celelalte?

        (N-am nimic cu tine, ca ortodox. Am ca si….habotnic, dupa cum ai demonstrat-o cu prisosinta in trecut.)

        +1 voturi
        +1
        -1

    Scrie un comentariu

    6 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.