joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Aradul are circa 143 milioane de euro în bugetul anului 2021. Care sunt principalele cheltuieli

    de Raluca Medeleanu | 25 martie 2021, 9:52 AM | Administraţie | Topic special

    0

    Primăria Municipiului Arad a pus la transparență atât excedentul bugetar cât și bugetul general de venituri și cheltuieli pentru 2021. Bugetul general de anul acesta se ridică la 702.729.000 lei, adică 143.637.807 euro. Față de anii anteriori, observăm o ușoară creștere. Ca noutate, observăm și o economisire de circa 2.248.000 euro la fondul de salarii (care se va obține din restructurări).

    Defalcat, din suma totală de 702.729.000 lei, avem 673.939.000 lei ce reprezintă bugetul local, 47.805.000 lei ce reprezintă bugetul instituțiilor publice și activitățile din venituri proprii și subvenții, 12.054.000 ce reprezintă bugetul creditelor externe, respectiv 1.001.000 lei ce reprezintă bugetul creditelor nerambursabile, din care se menționează că se scad 32.070.000 lei ca transferuri între bugete.

    Reamintim, ca o comparație, că bugetul total pe 2020 a fost 615.733.000 lei, din care 503.174.000 lei reprezentând bugetul local, iar bugetul total pe 2019 a fost 562,6 milioane de lei, din care 545,7 milioane de lei reprezentând bugetul local.

    Mai mult de jumătate din banii bugetului local al anului 2021 provin din venituri proprii (57.89%), restul provenind din sume defalcate de TVA, cote defalcate din impozitul pe venit, subvenții de la bugetul de stat, respectiv sume de la UE și alți donatori.

    În ceea ce privește cheltuielile pe care municipalitatea va fi nevoită să le facă anul acesta, acestea sunt împărțite pe cheltuieli de reparații (în total 8.124.000 lei), cheltuielile pentru reparațiile prevăzute prin subvenții la cele trei instituții de cultură: Teatrul Clasic „Ioan Slavici” (150.000 lei), Filarmonica Arad (30.000 lei) și Centrul Municipal de Cultură (50.000 lei); tranzacții privind datoria publică (3.759.000 lei); fonduri pentru împrumuturile de la BERD (34.000 lei), rambursări de credite la BERD și BIRD (25.166.000 lei), subvențiile oferite populației pentru energia termică (20.000.000 lei), subvenții pentru transportul în comun (20.000.000 lei), susținerea unităților de cult (1.230.000 lei), transferuri pentru proiecte culturale/sportive (7.750.000 lei), asistență socială (19.352.000 lei), cheltuieli cu întreținerea orașului (67.620.000 lei) ș.a.

    Proiectele din fonduri europene nerambursabile se ridică anul acesta la suma totală de 195.522.000 lei (aprox. 40 milioane de euro) și cuprinde următoarele proiecte: reducerea birocrației (1.946.000 lei), proiectul „Orașe Europene Tinere, Accesibile, Sustenabile II” (35.000 lei), proiectul „SPROUT” pe mobilitate urbană (55.000 lei), proiectul de promovare de conectivitate la internet WIFI4EU (129.000 lei), reabilitarea termică a Grădiniței Prieteniei (20.000 lei), reabilitarea termică a Grădiniței Curcubeul Copiilor (19.000 lei), bani pentru criza Covid la Spitalul Județean (13.700.000 lei), continuarea reabilitării Teatrului Clasic „Ioan Slavici” (6.588.000 lei), transformarea zonei Mărului în zonă de agrement (20.220.000 lei), transformarea spațiului verde de-a lungul Mureșului în Micălaca 300 în zonă de agrement (4.740.000 lei), centru multifuncțional str Șezătorii (6.040.000 lei), centru multfuncțional str. Tarafului (4.999.000 lei), reabilitarea termică a 9 blocuri – cererea 1 (9.763.000 lei), amenajare transport public cu autobuzul pe tronsonul UTA – str. Ștefan cel Mare (13.967.000 lei), proiectul de îmbunătățire a spațiului public „Space4People” (140.000 lei), modernizarea liniei de tramvai dintre str. Abatorului și str. Condurașilor (97.044.000 lei), cumpărarea a 4 tramvaie capacitate mare și 6 tramvaie capacitate medie (16.117.000 lei)

    Deocamdată, forma actuală a bugetului este pusă la transparență pentru o perioadă de 15 zile, timp în care arădenii interesați pot depune propuneri de modificare. Conform legii, după această perioadă, întregul proiect al bugetului va fi pus în dezbatere publică, după care va fi supus votului în Consiliul Local Municipal.

    Întrucât în prezentul articol sunt prezentate doar anumite părți din vastul document de 458 pagini, îl puteți consulta întegral AICI.

    Citește și: Excedentul bugetar al municipiului, pus la transparență. Primăria a rămas în „pușculiță” cu aproximativ 4 milioane de euro 

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.