Aradul a trecut oficial la „uniforma” de sărbători. S-au aprins beculețele și s-a deschis târgul | Foto





Ca în fiecare an, aprinderea iluminatului festiv specific Sărbătorilor de Iarnă este un moment special în orașul nostru, foarte mulți oameni adunându-se într-un loc prestabilit pentru a participa și a face ulterior fotografii – de această dată în fața Crucii Eroilor din Parcul Eminescu. Odată cu aprinderea acestor luminițe s-a dat automat și startul Târgului de Iarnă care găzduiește și de această dată o serie de concerte, pe lângă tradiționalele căsuțe cu de toate.
În acest an, luminițele au primit curent și strălucire la exact ora 18:00, în timp ce orologiul Primăriei își cânta mândru melodia. Cei care au rostit numărătoarea inversă, „5,4,3,2,1…”, au fost nimeni alții decât Gheorghe Falcă, Călin Bibarț, Sergiu Bîlcea, Iustin Cionca și Geanina Pistru, care au rămas în fața schelei de lumini cu „Iubesc Aradul” cât de o poză, iar apoi s-au făcut nevăzuți prin mulțime.
Lăsând acest etern laitmotiv al nelipsitelor personaje ale urbei, Târgul de Iarnă arată chiar bine, iar arădenii au la dispoziție destule zile, până în 8 ianuarie, să tot deguste din mâncăruri și să soarbe din pahare de vin fiert, totul într-o ambianță veselă, plină de luminițe colorate și muzică de tot soiul.
Citește aici programul complet al evenimentelor care urmează să fie organizate la Târgul de Iarnă ediția 2019-2020.
Comentariile portalului
V-ați prins...
De râsul curcilor cu ce "argument" vine un "jurnalist". O filmare în care persona recunoaște că a gafat pentru că s-a luat după o minciună de-a lui Nă (...)
Romania va merge mai departe, indiferent ca va iesi Gladiatorul Galeriei sau Harry Nicusor Potter, ea va ramane tot in UE, nu vor mai putea sulfari firmele de cotet ale (...)