Unul dintre arădenii de la Vocea României a părăsit competiția. N-a fost ales de Smiley
David Mihuț, unul dintre arădenii care a participat la emisiunea Vocea României, a părăsit competiția în urma duelurilor de sâmbătă seara. Arădeanul, în vârstă de 17 ani, elev la Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi”, făcea parte din echipa Smiley, care a avut pe scenă patru reprezentanți.
O confruntare a fost între David Mihuț și Ioana Neagu, iar cealaltă i-a avut ca protagoniști pe Vlad Musta și Alex Maxim. Toți au cântat senzațional, iar Smiley nu a avut de luat decizii deloc ușoare, însă a ales să meargă mai departe alături de Ioana și Alex.
Aradul mai are însă un reprezentant la Vocea României. Este vorba despre Raul Nica, în vârstă de 16 ani, elev la Colegiul Național „Moise Nicoară”. Arădeanul face parte din echipa lui Tudor Chirilă și este, totodată, membru al trupei rock Ribozom.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)