sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Arădenii pot depune cererile pentru ajutorul la încălzire

    de Raluca Medeleanu | 14 septembrie 2018, 4:34 PM | Administraţie | Recomandările editorilor

    0

    Arădenii care se descurcă greu iarna cu plata încălzirii locuinței pot să depună cereri de ajutor statului, prin care vor fi sprijiniți cu reducerea unei părți din suma de pe factura de încălzire. Ajutorul se aplică pe întreaga perioadă a sezonului rece, mai exact între 1 noiembrie și 31 martie, potrivit legislației în vigoare.

    Cererile se pot depune până pe data de 15 octombrie. Potrivit legii, statul acordă ajutor „persoanelor singure sau familiilor care nu pot plăti integral cheltuielile legate de încălzirea casei în perioada sezonului rece”, fie că au încălzirea de la sistemul termic centralizat (în cazul Aradului, de la CET), fie prin lemne, gaz sau electricitate, însă ajutorul va fi acordat numai pentru una dintre variante. Asta înseamnă că dacă ai încălzire prin lemne, dar optezi și pentru încălzire electrică în altă încăpere, nu vei primi ajutor pentru ambele modalități de încălzire.

    Se încadrează pentru sprijinul respectiv familiile care au venitul mediu lunar pe membru de familie de până la 786 de lei, iar persoanele care locuiesc singure trebuie să aibă un venit de până la 1.082 de lei. Cererile de ajutor de încălzire se depun la Primăria Arad. Potrivit avocat.net: „Valoarea ajutorului nu are o valoare fixă și diferă în funcție de situația fiecărei persoane sau familii ce solicită ajutorul. Dacă se aprobă acordarea ajutorului, beneficiarul nu va primi bani, ci ajutoarele se vor plăti direct la furnizor, facturile de la aceștia devenind mai mici.”

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.