vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Arădeanul Romulus Bucur, laureat la Premiile APLER, secțiunea „Cartea Anului”

    de Special Arad | 17 septembrie 2019, 1:47 PM | Cultură | Recomandările editorilor

    0

    (foto: agentiadecarte.ro)

    Vineri, 20 septembrie 2019, la ora 17:00, în Sala „Perpessicius” a Muzeului Național al Literaturii Române din București va avea loc cea de-a XXI-a ediție a Galelor Premiilor APLER (Asociația Publicațiilor Literare și Editurilor din România). Premiile vizează anul editorial 2018, lista laureaților fiind făcută publică în prealabil încă de la începutul anului curent. Printre cei care vor fi premiați vineri se numără și scriitorul arădean Romulus Bucur. „Odeletă societății de consum”, cartea apărută la Editura Tracus Arte, a primit Premiul „Cartea de Poezie a Anului 2018”.

    Juriul format din acad. Mircia Dumitrescu (președinte), conf.univ.dr. Ioan Cristescu, președintele APLER, și scriitorul Dan Mircea Cipariu va acorda 9 premii pentru anul editorial 2018. Evenimentul este finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale, având parteneri societatea de gestiune a drepturilor de autor – Opera Scrisă.ro, Radio România Cultural și AgențiadeCarte.ro.

    Președintele APLER, Ioan Cristescu, va acorda Premiul pentru Jurnalism Cultural poetului Mircea Dinescu, realizatorul emisiunii „Politică și delicatesuri”, difuzată de postul public de televiziune, TVR1. Laureații acestei ediții sunt Constantin Abăluță și Romulus Bucur pentru „Cartea anului 2018”, Editura Fundației Naționale pentru Știință și Artă (președinte: acad. Eugen Simion) din București, revista „Poesis Internațional” (redactor-șef: Claudiu Komartin), Alexa Visarion – Premiul special al juriului,  Petru Șoșa – graficianul de carte al anului 2018, Mina Decu – Premiul pentru debut editorial în anul 2018. Premiul „Gheorghe Iova”, în memoria regretatului poet optzecist, va fi acordat poetei Alina Purcaru. Fundația Națională pentru Știință și Artă (președinte: acad. Eugen Simion) câștigă Premiul „Editura Anului 2018”, scrie agentiadecarte.ro.

    Romulus Bucur s-a născut la Arad pe 11 mai 1956, este absolvent al Liceului „Ioan Slavici” din Arad (actualmente Colegiul Naţional „Moise Nicoară”), în 1975, şi al Facultăţii de Limba şi Literatura Română a Universităţii Bucureşti în 1980 (specializarea română-engleză). Profesor de literatură română la Liceul Industrial nr. 1 din Arad (1980-1990), redactor la revista de cultură „Arca” (din 1990), apoi redactor-şef adjunct, lector la Universitatea „Transilvania” din Braşov (din 1997), doctor în filologie, cu o teză despre imaginea de sine a evreului român, urmărită la Mihail Sebastian şi N. Steinhardt. Debut în „România literară”, împreună cu o serie de colegi din Cenaclul de Luni, cu o prezentare de Nicolae Manolescu (1978), apoi în volumul colectiv „Cinci” (1982), împreună cu Bogdan Ghiu, Ion Bogdan Lefter, Mariana Marin, Alexandru Muşina. Volume (versuri): „Greutatea cernelii pe hîrtie” (1984), „Literatură, viaţă” (1989), „Dragoste & bravură” (1995), „Cîntecel(e). Fast-food poems” (1998), „Cărticică pentru pisică” (2003), „Poeme alese (1975 – 2005)” (2008), „O seamă de personaje secundare” (2009), „Arta războiului” (2015), „Opera poetică” (2017), „Odeletă societății de consum” (2018). Majoritatea au luat diferite premii. Tot volume (critică și eseistică): „Poeți optzeciști (şi nu numai) în anii ’90” (2000), „Opus Caementicium” (2016), „Glose” (2017).

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.