Arădeanul Cristian Mocrițchi, în lotul României de baschet 3×3! Tineretul are turneu în Lituania

Baschetul masculin arădean are mai mult trecut decât prezent, însă Cristian Mocrițchi (1,88 m) ne face să ne readucem aminte de acest sport care odată era rege pe malul Mureșului. Născut la Arad în 10 martie 2000 și format de BC Best, „Mocri” se remarcă de câțiva ani pe malul Begăi, unde evoluează în prima ligă, la SCM Timișoara, iar din această vară face parte din lotul național de tineret al unuia dintre cele mai noi sporturi olimpice (3×3).
Reprezentativele de tineret U23 ale României se află în aceste zile în Lituania, la Panevėžys, acolo unde, pe 5, 6 și 7 iulie se vor desfășura trei noi turnee din cadrul FIBA 3×3 U23 Nations League 2023 – seria Europe-2.
La masculin, Romania va fi reprezentată de: Aurelian Gavriloaia, George Blaj-Voinescu, Bogdan Penciu, Cristian Mocrițchi și Matei Bălteanu, în vreme ce la feminin, pentru țara noastră vor evolua: Ștefania Cătinean, Sonia Ursu-Cazacu, Maria Militaru, Anamaria Pop, Adina Ciciovan și Nicoleta Mititelu.
Iată programul jocurilor reprezentativelor României:
5 iulie
15:55 România – Slovacia (feminin)
16:30 România – Slovacia (masculin)
17:20 Lituania – România (feminin)
17:45 Lituania – România (masculin)
6 iulie
15:55 România – Slovacia (feminin)
16:30 România – Slovacia (masculin)
17:20 Spania – România (feminin)
17:45 Austria – România (masculin)
7 iulie
15:30 Spania – România (feminin)
16:55 Austria – România (masculin)
Citește ș: Baschetbalistul arădean Cristian Mocrițchi a acceptat o nouă provocare: CSM Miercurea Ciuc
Comentariile portalului
Daca nici acest om nu stie ce spune, la cunoasterea si experienta pe care o are, atunci ce valoare pot avea comentariile si ”adeziunile” 100%, aproape ca in vremea ”impuscatului”? https:// (...)
Oare corect nu se spune/scrie locotenent colonelul?!
Poate s-a întors covidu' la ordin,la fel cum a dispărut tot la ordin! A folosit o drona ca să ajungă mai repede!