Arad – India, parteneriat în dezvoltare: investiții, educație și o comunitate de aproximativ 400 de indieni în județ
Județul Arad reprezintă un punct de interes pentru companiile din India, în special în domenii precum energia regenerabilă, producția industrială, educația și consolidarea lanțurilor de aprovizionare. Aceste oportunități au fost discutate în cadrul unei întâlniri oficiale desfășurate la Consiliul Județean Arad, cu participarea ambasadorului Indiei în România, dr. Manoj Kumar Mohapatra, și a reprezentanților administrației județene și ai mediului economic.
Este cea de-a doua întâlnire diplomatică între oficialii indieni și autoritățile locale arădene din acest an, prima având loc în februarie 2025, la care a participat ambasadoarea de atunci, excelența sa Manika Jain.
La întâlnire de marți, 30 decembrie, cu actualul ambasador dr. Manoj Kumar Mohapatra (în funcție din iulie), au participat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, Glad Varga, președintele Comisiei de Mediu din Senatul României, Aurel Ionescu, vicepreședinte al Camerei de Comerț, dr. Andrei Ando, președintele Consiliului de Administrație al Zonei Libere Curtici-Arad, precum și Bogdan Faur, consilier al președintelui Consiliului Județean.
În urma discuțiilor, părțile au convenit organizarea unei prezentări oficiale, la nivelul Ambasadei Indiei, dedicate județului Arad. Aceasta va viza promovarea Zonei Libere Curtici-Arad, a Aeroportului Arad și a zonelor industriale, cu scopul de a atrage noi investiții indiene.
Comunitatea indiană din Arad se ridică la circa 400 persoane
Conform datelor oficiale înregistrate în 2025, în județul Arad funcționează nouă firme cu capital indian, iar comunitatea indiană locală numără aproximativ 300 -400 de persoane, care sunt angajate în diverse sectoare economice sau urmează studii universitare. De-a lungul timpului, Aradul a avut relații economice consistente cu India, în special înainte de 1989, când fabrica Astra Vagoane exporta vagoane către această țară. Deși acest parteneriat s-a încheiat după Revoluție, legăturile cu India au continuat, chiar dacă la o scară mai redusă.
În domeniul educațional, Universitatea „Vasile Goldiș” găzduiește studenți indieni, în special la Facultatea de Medicină, iar doi medici de origine indiană activează în prezent la Spitalul Județean Arad. Totodată, Universitatea „Aurel Vlaicu” a desfășurat anul trecut o deplasare oficială în India și își exprimă interesul pentru dezvoltarea unor colaborări academice.
Pe plan economic, mai multe companii din Arad, în special din industria automotive și din sectorul construcțiilor, au angajați proveniți din India. Deși numărul acestora este mai mic comparativ cu al altor muncitori din afara Uniunii Europene, precum cei din Nepal, Pakistan sau Sri Lanka, prezența forței de muncă indiene este una constantă și în creștere.
La nivel național, România găzduiește aproximativ o mie de companii cu capital indian, care asigură peste 25.000 de locuri de muncă. În acest context, autoritățile județene consideră esențială consolidarea dialogului cu Ambasada Indiei, având în vedere potențialul economic major al Indiei și obiectivele sale ambițioase de dezvoltare la nivel global.
Citește și:
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)