Arad Dog Show 2024 aduce, în acest weekend, expoziții canine naționale și internaționale





Arad Dog Show revine cu o nouă ediție, în acest weekend, la Arena Chinologică „Gheorghe Schill” de pe strada Cetății din municipiu.
De vineri, 5 iulie (de la ora 9:30 dimineața), până duminică, 7 iulie (până la 16:30), arădenii sunt invitați la Arena Chinologică „Gheorghe Schill” pentru a participa la 8 expoziții canine, inclusiv 3 internaționale și una națională. Notabile vor fi expozițiile cluburilor de agrement, Tekeli, Cane Corso și Retrieveri.
„La aceste expoziții vor participa în total un număr de 2200 exemplare, din 30 țări, inclusiv din Brazilia, Emiratele Arabe Unite, Filipine, Mexic. Cea mai mare expoziție dintre cele 8 va fi expoziția de sâmbătă, Cupa Transilvaniei, la care vor fi prezenți un număr de 557 de câini, iar duminică, la Cupa Ziridava, cu începere de la ora 12:00, vor fi și demonstrații de dresaj, iar în continuarea demonstrațiilor de dresaj va fi un spectacol susținut de Asociația Tomis, o reconstituire a evenimentelor istorice, a luptelor dintre daci și romani”, au transmis Roberto Schill, preşedintele Asociaţiei Chinologice Arad, într-o emisiune la Tv Arad.
• Citește și: Prima rasă canină românească, omologată de specialiști la Timișoara · Special Arad
Comentariile portalului
Voi ati vazut cat e biletul de intrare la festivalul p00lii??? 70 ron!!!!
Adică cum la un om ce își ridica casa îi ceri sa pună un panou la intrarea un proprietate cu toate informațiile ,nr autorizate, proiectant, executant,denumirea și descrierea (...)
Vin vremuri de restriște!