Aparatul de testare Covid-19 a ajuns astăzi la Spitalul Județean Arad
Consiliul Județean Arad anunță că primul aparat de testare Covid-19 a ajuns la spital în această dimineață. Redăm mai jos comunicatul integral, cu mențiunea că avem semne de întrebare în ceea ce privește afirmația că testerele ar fi suficiente pentru o perioada de trei luni.
Pe această cale adresăm întrebarea retorică (întrucât răspunsuri oficiale nu primim pe subiect): de unde pot autoritățile anticipa numărul persoanelor care trebuie testate în decursul unei perioade atât de lungi? Calcule exacte sau vorbe mari fără fond?
„Primul aparat de testare Covid-19 a ajuns în această dimineață la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, ca urmare a discuției dintre președintele Consiliului Județean Arad și premierul României. Aparatul este livrat de compania Unifarm.
,,În urma discuției pe care am avut-o ieri cu premierul României, astăzi a ajuns la Arad aparatul de testare Covid-19, cu echipamente și cu testere pentru trei luni de zile! Acestea sunt descărcate chiar în aceste minute! Testerul va fi instalat în clădirea fostului Spital Municipal. Aparatul este cofinanțat de Consiliul Județean Arad. În această săptămână sosește și al doilea tester, donat de Fundația Vodafone”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad”, se arată în comunicatul CJA.
Aradul este al șaptelea județ din România unde este instalat un astfel de aparat de testare, menționează reprezentanții CJA.
Comentariile portalului
Plecăm. Din țară sau măcar din oraș. Informați-vă și vedeți ca nu peste tot e în halul ăsta hoția, Aradul cu PNL constant de 20 de (...)
Eu aș zice un procuror adevărat, care să ia la purecat clanul Falca se cunoaște tot clanul, i-ați văzut în vizită, în poze pe fb la (...)
Ce am citit mă sperie ,in țară asta totul este despre PNL și PSD ,despre hoție. Mai avem vreo șansă noi că cetățenii sau să plecăm că (...)