ANM anunță un septembrie cald cu ploi, însă până atunci avem de trecut un weekend de foc

Vreme de vară în luna septembrie indică prognoza Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) pentru perioada 28 august-25 septembrie, semn că toamna se lasă așteptată. Ploile vor fi însă din belșug.
Săptămâna 28 august – 4 septembrie
Conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în jumătatea estică a țării. Regimul pluviometric va fi local excedentar în nord-vestul țării, dar și ușor deficitar în regiunile sudice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.
Săptămâna 4 – 11 septembrie
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în toate regiunile. Cantitățile de precipitații vor fi ușor excedentare în regiunile sud- vestice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.
Săptămâna 11 – 18 septembrie
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări, dar mai ales în estul și sud-estul teritoriului. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă, în toate regiunile.
Săptămâna 18 – 25 septembrie
Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână în regiunile estice și sud-estice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval. Cantitățile de precipitații vor fi ușor excedentare, mai ales în zonele montane, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.
Căldura sufocantă se mai domolește vineri, însă de sâmbătă, 26 august, arșița pune din nou stăpânire pe România. Meteorologii anunță că valul de caniculă se va intensifica în cea mai mare parte a țării. Din peisaj nu vor lipsi vijeliile periculoase.
Conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), valul de căldură se va menține, vremea va fi călduroasă, local caniculară în Câmpia de Vest și Câmpia Română și doar izolat în rest.
„Disconfortul termic va fi ridicat în jumătatea de sud a teritoriului, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 30 și 35 grade Celsius, iar cele minime între 14 și 23 grade Celesius, cu valori mai scăzute în depresiuni, spre 10-11 grade Celsius în cele din Carpații Orientali. Cerul va fi variabil, temporar cu înnorări, pe arii restrânse ploi de scurtă durată și descărcări electrice, după-amiaza, în zona de munte și cu totul izolat în rest. Vântul va sufla slab și moderat”, anunță ANM.
Sursa: Adevărul
Comentariile portalului
Cu regalitatea suntem perfect de acord. Eu, fără să fiu regalist, am scris pe atunci destule privind șansa care se oferea prin revenirea la regalitate la începutul anilor nouă (...)
Ați observat, va rog, ca am pus ghilimele la ”teama”? Ei, tocmai pentru ca, in afara de Dumnezeu, nu m-am temut si nu ma voi teme de nimeni. Iar (...)
Pe cel mai slab cotat primar liberal din țară îl găsim la Constanța, e pe locul 3 în sondaje, după PSD și USR.