În urmă cu aproape o lună de zile îmi anunțam demisia din toate funcțiile politice deținute timp de mai bine de doi ani. Decizia mea era luată de mai mult timp, însă mă consider un om consecvent căruia îi place să facă lucrurile până la capăt. De aceea am ales să îmi amân demisia pentru a-mi respecta niște obligații pe care mi le asumasem.

În urma unei discuții avute cu președintele de partid, am realizat că e mai bine să grăbesc lucrurile și astfel decizia mea a devenit publică pe 19 august, printr-o postare pe pagina mea de Facebook. S-au scris în presă multe despre asta… unele adevărate, altele nu, însă e dreptul fiecăruia să aibă o opinie.

Nu știam ce voi face după demisie, nu aveam nimic agrementat, mă și gândeam că voi fi șomer o perioadă, dar partid politic nu mai doream… Le spuneam tuturor prietenilor și apropiaților că nu știu ce voi face, că habar n-am, dar că e important pentru mine să plec, urmând să analizez ulterior drumul pe care să-l urmez. La scurt timp după plecare am început să primesc diferite oferte de job. Spre mirarea mea: multe, chiar multe! Unele neașteptate chiar. Atât din presă, cât și din politică. Politică…

Am ales, poate previzibil pentru mulți, Special Arad

E simplu. Am ales cu inima. Am ales să fac ceea ce îmi place cel mai mult, să scriu. Desigur, puteam să scriu și în altă parte, pentru că mi s-a oferit această oportunitate, dar am ales să o fac aici, pentru că făcusem deja parte din această redacție, îi cunosc foarte bine pe aproape toți colegii, iar cel mai important este că deja știam cum stau lucrurile în cadrul colectivului. „Specialul” este un proiect în care am crezut tot timpul și cred în continuare. Mai ales că am avut ocazia să observ redacția și din partea opusă. Mai mult, am ales în detrimentul banilor… pentru că am refuzat joburi în urma cărora aș fi câștigat într-o lună de zile cât aici în două-trei luni. Joburi dintre care unele, parcă, oferite, pentru a-mi deturna drumul către presă…

În același timp, țin să le mulțumesc colegilor noilor și vechilor mei colegi pentru că mi-au oferit această oportunitate! Nu vreau să-mi dau cu părerea despre cum este în alte redacții, dar aici toată lumea are dreptul la opinie și părerile fiecărui membru sunt luate în considerare.

De ce divorțul de politică?

După ce mi-am făcut publică demisia am primit sute de telefoane, sms-uri, mesaje pe Facebook sau WhatsApp, de la oameni care, chiar dacă cei mai mulți dintre ei mă felicitau, mă chestionau cu privire la motivele care stau la baza deciziei. Unora le-am spus, altora le-am promis că va veni un moment în care le voi face publice.

Pe politicienii de azi nu-i interesează prea mult problemele personale ale colegilor. E o luptă, aproape în totalitate pentru funcții și beneficii. Aproape toți se folosesc de umerii pe care se pot urca, nepăsându-le că acela călcat este rănit sau nu.

O altă dezamăgire pentru care mi-am dorit să plec a fost modul în care sunt promovați oamenii din partid în diferite funcții, fie că vorbim despre funcții politice, fie că vorbim despre funcții publice numite sau alese.

Am auzit vehiculându-se ideea că aș fi plecat fiindcă n-am ajuns consilier județean. Nimic mai fals! Nu mi-am dorit niciodată să ajung în Consiliu.

Când am ales să fac pasul spre politică, am făcut-o pentru că am crezut că pot contribui la o schimbare. Am crezut că pot fi parte din schimbarea pe care toată lumea o cerea și pe care toate partidele pretind în continuare că o vor face. Am crezut că voi ajunge într-o postură din care să pot face multe lucruri bune sau importante pentru comunitatea mea și pentru orașul în care m-am născut și am crescut. Am ajuns să-mi doresc să plec atunci când am văzut că lucrurile nu se îndreaptă în direcția în care speram eu. Am plecat pentru că am simțit că nu mai e locul meu acolo. Am plecat pentru că, deși aveam/am mulți amici/prieteni acolo, nu m-am mai simțit în largul meu. Nu mai aveam același entuziasm, nu mai simțeam că pot schimba lucrurile. Vedeam în fiecare zi cum se petrec lucruri pe care eu nu le consideram tocmai normale și cu care eu nu eram de acord.

Așa am ajuns să plec… și am ales să mă întorc la „prima dragoste”, unde chiar dacă nu stă în puterea noastră să schimbăm prea mult lucrurile, măcar putem arăta tuturor care este adevărul. Așteptați-vă să spun lucrurilor pe nume, la fel cum am făcut-o și până acum! Să nu cumva să înțelegeți că e vorba de o răzbunare, pentru că nu e. Pe de altă parte însă, adevărul trebuie spus în orice situație – iar acesta e un crez de la care nu am abdicat niciodată.

Și în această ultimă privință, a adevărului, trebuie obligatoriu să fac o dezvăluire. La discuția avută cu editorii de la Special Arad, s-a pus următoarea problemă: dacă ziarul are sau nu de suferit la capitolul credibilitate în urma faptului că mă întorc după ce timp de doi ani am fost membru al unui partid politic. Concluzia a fost una și simplă: dacă spui adevărul nu ai cum să îți pierzi credibilitatea, chiar dacă la început aceasta ar putea fi afectată. Iar adevărul va fi spus…