vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Andrei Bilibok, tânărul de 31 de ani, a fost scos fără viață din apele Mureșului. Cronologia sfâșietoare a unei drame care ne lasă fără cuvinte

    După zile și nopți de căutări, trupul lui Andrei Bilibok, Andraș cum mai era cunoscut, a fost scos din apele Mureșului. Fără viață…

    Cronologia acestei tragedii este sfâșietoare mai ales în contextul sărbătorilor care au fost și care ar fi urmat să fie pentru cei din familiile surorilor Alina Luca și Ana Bilibok. În data de 16 aprilie, mama celor două surori punea câteva poze cu întreaga familie care îi este în țară, alții fiind plecați în străinătate.

    În poze apăreau Alina și Ana, dar și Eduard, cel care avea un copil de numai cinci luni cu Alina și care peste o lună urma să-i devină soț, Nicolas, copilul de trei ani al Alinei, dar și Andrei și cei doi copii ai săi și ai Anei, fetița de 7 ani și băiatul de 11 ani.

    Fiul lui Andrei Bilibok își sărbătorise ziua de naștere înainte cu patru zile

    În 26 aprilie, băiatul lui Andrei și Ana Bilibok era sărbătorit pentru împlinirea celor 11 ani, iar peste doar patru zile, în fatidica seară de 30 aprilie, Eduard, Andrei și cei trei copii aveau să fie înghițiți de apele Mureșului după ce s-au răsturnat cu barca în care se aflau 12 persoane.

    Sunt multe semne de întrebare acum. De ce nu au fost echipați cu veste de salvare, de ce au urcat atât de multe persoane în barcă, de ce, de ce, de ce? Răspunsurile, însă, nu mai sunt de niciun ajutor, decât, probabil, pentru anchetatori.

    Alinei și Anei nu le mai sunt de niciun ajutor aceste întrebări și nici răspunsurile lor. Nimeni și nimic nu le-ar mai putea aduce înapoi pe cei pe care i-au iubit, pe Eduard, pe Nicolas, pe Andrei și cei doi copilași ai lui și ai Anei.

    Nimeni și nimic nu mai poate da timpul înapoi, până în după amiaza zilei de duminică 30 aprilie când Alina și Ana erau fericite lângă cei pe care-i iubeau și lângă copiii lor.

    Drama atinge cote inimaginabile, durerea acestei familii fiind una care ne lasă fără cuvinte. Doi cumnați și trei copii din aceeași familie și-au pierdut viața într-o seară care se dorea una plină de distracție și voie bună…

    Să le fie țărâna ușoară.

    Condoleanțe familiilor îndoliate!

    Citește și: A fost găsit al doilea cadavru pe râul Mureș, în zona Periam. Este vorba despre Andraș Bilibok…

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    8 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.