Andreea Morgociu a fost aleasă Miss Arad 2023 (galerie foto)
Vechiul Cazinou din Arad a găzduit joi, 3 august, cea de-a XVIII-a ediție a concursului județean de frumusețe Miss Arad, iar după ce a analizat prestația finalistelor în cele trei probe clasice, juriul a hotărât ca Andreea Morgociu să primească anul acesta coroana.
Juriul a fost anul acesta unul numeros, alcătuit din reprezentanți ai tuturor sponsorilor și partenerilor evenimentului, iar prezentatorii au fost de această dată Nicoleta Pavel de la Tv Arad/Radio Arad și Bogdan Costea, director al Teatrului „Ioan Slavici” din Arad, care au fost cei responsabili și de proba întrebărilor, menită să arate prezența de spirit a celor 14 fete.
Au fost și prezentări de modă cu modelele de la Angels Organization, asociația de modeling care este principalul organizator Miss Arad, momente artistice susținute de dansatorii de la Royal Steps și de cântăreața Vanessa Oriaku.
La finalul serii, după ce au trecut cu bine de proba costumelor de baie, a rochiilor de seară și cea a întrebărilor, aproape toate fetele au primit câte un premiu din partea partenerilor evenimentului, însă doar trei au fost cele care au urcat pe podium.
Astfel, locul 3 a fost acordat pentru Rucsandra Moise, locul 2 a fost acordat pentru Alisia Anghel, iar locul 1 a fost acordat pentru Andreea Morgociu, care a fost încoronată de Adela Răuț Czebely (organizatoare principală Miss Arad) împreună cu Alesia Gorgan (Miss Arad 2022).
Miss Arad 2023 a fost organizat cu sprijinul Consiliului Județean Arad, prin Centrul Cultural Județean Arad și al Primăriei Arad, prin Centrul Municipal de Cultură Arad.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)