Anchetatorii au căutat astăzi dovezi ale prezenței Luizei Melencu, una dintre fetele dispărute, acasă la Gheorghe Dincă





Noi percheziții s-au desfășurat astăzi la casa lui Gheorghe Dincă, principalul suspect în cazul din Caracal. Anchetatorii au căutat astăzi dovezi ale prezenței Luizei Melencu, una dintre fetele dispărute, acasă la Gheorghe Dincă. În cazul celei mai recente victime, Alexandra Măceșanu, probele ADN au dovedit acest lucru.
„Cercetarea la fața locului reluată în această dimineață a vizat fixarea prezenței Luizei la domiciliul inculpatului. Au fost ridicate 3 urme biologice, a fost efectuată o căutare în teren”, a spus Mihaela Porime, purtător de cuvânt al DIICOT.
Ea a precizat că aceste probe biologice vor fi analizate de specialiști. Potrivit informațiilor Digi24, ar fi vorba de pete de sânge.
Porime a confirmat și informațiile privind analiza oaselor calcinate descoperite acasă la Gheorghe Dincă. Este vorba despre o singură persoană de sex feminin, cu vârsta între 15 și 17 ani, iar testele preliminare ADN arată, cu o probabilitate de peste 99%, că este vorba despre Alexandra Măceșanu.
Porime a fost întrebată și despre căutările făcute astăzi, cu detectoare de metale, într-un lan de floarea-soarelui, pe drumul dintre Caracal și Craiova. „Analizăm orice pistă posibilă”, a spus ea, fără a preciza dacă s-a găsit vreo dovadă în urma acestei căutări.
Dincă le-ar fi spus anchetatorilor că acolo a aruncat telefonul Luizei Melencu.
Pe de altă parte, Porime a spus că cele trei telefoane găsite la Gheorghe Dincă vor fi supuse unei percheziții informatice, la București.
sursa: digi24
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este