Anca Mureșan, un destin tragic
N-o cunoșteam. O arădeancă doar.
Am aflat de existența ei odată cu trecerea în neființă.
M-a frapat însă reacția celor din jur, a celor care o cunoșteau sau nu, dar aveau cu toate acestea câte ceva de spus.
Am înțeles din aceste reacții că în prima tinerețe a fost o ființă jucăușă, simpatică, plină de umor și iubitoare de companie bună și antrenantă.
Au urmat anii de încercare, ani care nu au decurs bine pentru ea. O căsnicie nereușită, slujbe care nu au funcționat, relații care nu au mers.
Și un tată care pleacă prea devreme, răpus de covid.
Probabil, ultimul sprijin din viața ei, ultimul om care se uita la ea ca la ființa iubită fără condiții, ultimul care sărea dacă ea avea nevoie.
A urmat degringolada finală.
Un comportament tipic schizoid, o topire în indefinit și în orice.
O căutare fără șanse de izbândă. Căutarea omului care devine atent, al acelui om care are ochi și pentru celălalt și e în stare chiar să se sacrifice pentru el. Sau ea…
Nu a fost să fie…
A găsit doar interes și gălăgie, găușenie și vulgaritate…
Gestul ei final a decurs din toate acestea.
Desigur, nu e nimeni de vină, fiecare om este responsabil pentru viața sa.
Însă cei care acum dau din mână sau se complac în ideea că ea nu mai putea fi salvată, să se gândească la ideea fundamentală a creștinismului, atât de invocată atunci când nu e cazul: nu există om care nu mai poate fi salvat, există doar oameni care nu-și găsesc Salvatorul….
Drum lin și somn ușor, Anca!
Comentariile portalului
Trebuie investit cat mai repede in functie sa inceapa reforma mult asteptata, sa intram odata in noul normal avand in vedere ca am reusit sa scapam ca prin urechile acului (...)
@Nainilevan Adaugă te rog și USR acolo. Cine e USR ? Cei care instigau la ură și violențe cu scandarea celebrei plăcuțe suedeze, și tot cei din cauza (...)
ura ; ce fain