Amplasarea Monumentului Marii Uniri la Arad e din nou (sau în continuare?) „sub control”





Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, George Ivaşcu, Gheorghe Falcă, primarul Aradului şi prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Asociaţiei pentru Ridicarea Monumentului Marii Uniri la Arad, s-au întâlnit recent la Bucureşti și au convenit ca, în cursul săptămânii viitoare, să sosească la Arad o delegaţie a Ministerului Culturii, precum şi sculptorul Florin Codre, pentru a stabili cu exactitate unde va fi amplasat Monumentul Marii Uniri.
Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Asociaţiei pentru Ridicarea Monumentului Marii Uniri la Arad, a subliniat: „Discuţiile purtate au fost constructive, Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, George Ivaşcu, şi-a exprimat dorinţa amplasării acestui simbol al naţiunii române la Arad”.
Având în vedere că anunțul a fost făcut de către reprezentanții Asociaţiei pentru Ridicarea Monumentului Marii Uniri la Arad, care de ani de zile susțin că totul e sub control și că discuțiile sunt avansate… n-avem decât, mai așteptăm. Din nou. Sau în continuare.
Comentariile portalului
Arghir asta ospatarul, le stie pe toate, la cate mese a servit a furat meserie de la fiecare
L-ați citit? Nu ne dați și nouă sursa, că am vrea să-l citim și noi
Aveti dreptate. Se face mare tam tam la misca, ca este mizerie la fantani. Eu frecventez zilnic fantana de la Satu Nou. Nici urma de gunoi. Deci conteaza educatia. Enorm!!!