Amenzi pentru abandonarea unor țigle pe domeniul public și pentru incendierea unor deșeuri





Comunicat. În data de 11.04.2023, polițiștii locali din cadrul Biroului Protecția Mediului al Direcției Generale Poliția Locală Arad, au constatat și sancționat 3 situații de încălcare a prevederilor OUG nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor.
În acest sens, în urma efectuării acțiunilor de patrulare pe raza UAT Arad, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, agenții de poliție locală au identificat 3 astfel de cazuri, pe străzile Mușețel, Hunedoarei și Piața Avram Iancu.
Faptele pentru care s-au aplicat măsurile legale sunt incendierea de deșeuri, rezultate ca urmare a efectuării unor lucrări de salubrizare a două gospodării proprii, respectiv abandonarea unor deșeuri din construcții pe domeniul public (țigle în Piața Avram Iancu).
Direcția Generală Poliția Locală Arad aduce din nou în atenția cetățenilor modificările legislative aduse Ordonanței Guvernului nr. 92/2021, prin Legea nr. 17/2023, conform cărora sancțiunile contravenționale pentru persoanele fizice au crescut, astfel valoarea prevăzută în actul normativ inițial, cuprinsă între 10.000 lei și 20.000 lei, s-a modificat, fiind cuprinsă între 30.000 și 45.000 lei, în scopul descurajării săvârșirii de contravenții.
Totodată, începând cu data de 12.01.2023, incendierea oricărui tip de deșeu/substanță, obiect, îngroparea, eliminarea, deținerea, păstrarea deșeurilor în afara spațiilor autorizate, respectiv abandonarea, aruncarea și/sau ascunderea deșeurilor pot fi încadrate în categoria faptelor infracționale, pedepsindu-se cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă, în situația în care cantitatea sau impactul asupra mediului ori asupra vieții, integrității corporale sau sănătății persoanelor nu poate fi neglijată.
Instituția menționează că în scopul prevenirii încălcării actului normativ mai sus menționat, respectiv descoperirii faptelor contravenționale și evitării evenimentelor nedorite, DGPL Arad desfășoară, în toate situațiile în care documentarea realizată a priori indică necesitatea, acțiuni de patrulare, monitorizare, supraveghere și control al managementului deșeurilor, promovând calea dialogului și cooperării, urmărindu-se sensibilizarea opiniei publice, în special cu privire la colectarea separată, prevenirea generării de deșeuri, reducerea aruncării de gunoaie și integrarea acestor aspecte în educație.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este