Amenzi la priveghiul lui Emi Pian. Maneliștii au cântat melodii de jale și zeci de oameni s-au înghesuit, fără mască, în curte





Amenzi la priveghiul lui Emi Pian, după ce zeci de oameni, fără măști și nerespectând regulile de distanțare, s-au îngrămădit în curtea liderului clanului Duduianu.
Trupul neînsuflețit al lui Florin Mototolea, zis ”Emi Pian”, a fost adus la locuința sa din Rahova, unde așteptau zeci de persoane. Aproape nimeni nu avea mască. Aglomerația era atât de mare în curte, încât unul dintre organizatori le-a cerut celor prezenți să iasă din curte.
Potrivit Libertatea, au fost date 30 de sancțiuni, în valoare de 14.000 de lei. “Una din amenzi a fost aplicată organizatorului”, au declarat reprezentanții Poliției Capitalei, potrivit sursei citate.
De asemenea, zeci de persoane s-au îngrămădit în camera unde este depus trupul interlopului, unde au fost aduși maneliști care interpretau cântece de jale.
Emi Pian a murit în dimineața zilei de marți la Spitalul Universitar din București, unde ajunsese cu răni grave după o altercație ce a avut loc în cartierul Giulești Sârbi din Sectorul 6.
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)