marþi, 30 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    12.000 de lei amendă pentru șoferul unui camion pe autostrada Deva-Nădlac. Polițiștii au indisponibilizat automarfarul

    de Ioana Costaș | 27 iunie 2023, 8:28 PM | Regional

    0

    Șoferul unui camion a fost amendat cu 12.000 de lei după ce polițiștii Biroului de Poliție Autostradă A1 Deva-Nădlac l-au depistat la volan folosind un alt card decât cel eliberat pe numele său. Alți doi camionagii au fost sancționați, primul pentru că a mers cu spatele pe banda de urgență a autostrăzii, iar celălalt pentru că a pus magnet la tahograf.

    Despre primul conducător de camion amendat Poliția Română a precizat că „pe autostrada A1 Deva – Nădlac, la km. 556, a fost oprit, pentru control, un bărbat, cetățean străin, care a condus un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară, în cuplu cu o semiremorcă, în timp ce utiliza un alt card decât cel eliberat pe numele său. A fost sancționat contravențional cu amendă de 12.000 de lei și s-a dispus imobilizarea ansamblului rutier”.

    Tot pe autostrada A1 Deva – Nădlac, polițiștii au prins un bărbat care conducea un camion și care efectua manevra de mers înapoi, pe prima bandă și pe banda de urgență. Șoferul a fost sancționat contravențional și a fost luată măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pentru 120 de zile.

    Despre cel de-al treilea șofer oprit pentru control pe autostrada Deva-Nădlac – este vorba despre un cetățean străin – Poliția Română precizează că acesta se afla la volanul unui ansamblul format din cap tractor, iar în urma verificării aparaturii tahografice s-a constatat faptul că acesta a intervenit asupra aparaturii de înregistrare cu un dispozitiv tip magnet. A fost sancționat contravențional, cu amendă de 9.000 de lei.

    Cei trei conducători de camioane au fost opriți în trafic și controlați în cadrul unei acțiuni de verificare efectuată de polițiștii Brigăzii Autostrăzi, în perioada 19-25 iunie, care a avut ca scop prevenirea evenimentelor rutiere și asigurarea fluenței traficului,

    Citește și: Rutiera în acțiune, din nou! Câți arădeni au rămas fără permis

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.