Ambasadorul Republicii Populare Chineze, Doctor Honoris Causa al UAV





Comunicat. Eveniment de marcă la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, astăzi 12 aprilie, când a fost decernat titlul de Doctor Honoris Causa, Excelenței Sale, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențial al Republicii Populare Chineze în România, domnul Xu Feihong. Personalitate complexă a lumii diplomatice, domnul Xu Feihong este din anul 2015, ambasadorul Chinei în România. În calitate de ambasador, Excelența Sa a contribuit la dezvoltare relațiilor bilaterale între cele două state, a militat pentru deschiderea unor noi acorduri de colaborare în domeniul economic, pentru cooperare în plan academic și educațional.
„Astăzi pentru comunitatea academică a Universității Aurel Vlaicu din Arad este o zi foarte importanta: primim în rândul comunității noastre o mare personalitate a lumii diplomatice, Excelență Sa, Ambasadorul Republicii Populare Chineze, domnul Xu Feihong. Un diplomat de excepție pe care cred că îl putem numi, fără să greșesc, un prieten al universității noastre. Aș vrea să îi mulțumesc domnului ambasador pentru onoarea de a fi acceptat invitația noastră de a face parte din familia UAV și sunt convinsă că vom reuși în viitor să consolidăm și să dezvoltăm relația universității cu lumea chineză” a punctat rectorul UAV, prof.univ.dr. Ramona Lile.
La rândul său, Excelența Sa a mulțumit conducerii universității pentru invitația și onoarea de a primi acest înalt titlul academic, pentru buna colaborare pe parcursul mandatului său cu mediul academic al UAV. „Acum, din acest moment, în care am devenit parte din comunitatea Universității „Aurel Vlaicu” din Arad voi încerca și mai mult să contribui la dezvoltarea relațiilor în plan academic dintre universitatea dumneavoastră și universități din China, vom încerca, împreună, să găsim noi căi de colaborare, să deschidem noi parteneriate în plan științific, cultural și didactic” a punctat Excelența Sa, Xu Feihong.
Ceremonia de acordare a înaltului titlu academic s-a bucurat de prezența deputatului arădean Dorel Căprar, a subprefectului Vasile Damian, a vicepreședintelui CJA, Claudia Boghicevici, a viceprimarului Călin Bibarț precum și a prorectorului UVVG, conf.univ.dr. Andrei Anghelina.
Comentariile portalului
Buna seara tuturor!Sunt un om care a avut ocazia sa stea de vorba cu Domnul Bolojan. Impresia a fost un om deosebit, cu picioarele pe pămînt, știind (...)
Eu nu cred că trebuie să ne facem probleme. Din câte știu eu romul la 40 de grade nu e inflamabil.
Ce festival bre? Aici se vorbea de caniculă. Iar ai făcut insolație?