Am luat pulsul goangelor din copaci și i-am tăiat pe capete… Acum urmează să ne frigem în Arad ca într-un cuptor preîncălzit





În urmă cu aproximativ un an de zile se vorbea din toate părțile de aparatul-minune care scanează arborele, iar în urma unei poze care valorează cam 28.000 euro (fără TVA), îţi spune dacă acesta e sau nu e bolnav. Imediat după aceea am aflat că avem copaci bolnavi peste tot și clar, trebuie tăiați și plantați alții. Ideea nu era rea, să zicem, păcat însă că ne-am ales cu niște copaci mai mici decât o creangă sănătoasă și care au renunțat la viață chiar înainte ca aceasta să înceapă. Scandal pentru aparat, scandal pentru copacii care s-au făcut nevăzuți în timp record, scandal pentru căldură și nervii arădenilor întinși la maxim acum că nu mai aveau unde să stea la umbră.
Pentru că planul a decurs de minune în vara anului trecut, acum două zile a reînceput scanarea: „Continuăm acțiunile de diagnosticare și identificare a arborilor bolnavi care devin un pericol în cazul furtunilor, în vederea eliminării acestora și pentru siguranța arădenilor”, anunță Călin Bibarț, primarul Aradului.
Serios? Ce putem noi să spunem? În afară de faptul că identificarea a întârziat cam mult, mai ales că ultimele ploi și vijelii au rupt copacii și i-au pus la pământ de parcă erau popice, aproape nimic nu avem de comentat. În plus, dacă acum urmează un nou val de tăieri, numai bine, iulie fiind, avem norocul să ne plimbăm pe stradă, pe jos sau cu mașina și să ne simțim fix ca într-un cuptor pregătit pentru făcut prăjituri.
Mai mult de atât, am observat că nici arădenii nu s-au arătat prea impresionați de aceste verificări, fiind mult mai interesați de lucrările neterminate încă și de gropile din oraș care deja au vechime poate chiar de ani de zile și îți fură roata de la mașină… chiar și bara, asta dacă ai ghinion și nu apuci să le ocolești.
Comentariile portalului
Romania va merge mai departe, indiferent ca va iesi Gladiatorul Galeriei sau Harry Nicusor Potter, ea va ramane tot in UE, nu vor mai putea sulfari firmele de cotet ale (...)
https://web.facebook.com/reel/1625671734761961
Cum se luptă Nicușor cu mafia imobiliară: - pierde procese pe bandă rulată (pe banii cetățenilor, cu firme externe de avocatură) - refuză să pună în aplicare sentinț (...)