vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Am fost la fotbal, dar fotbalul nu a fost acasă. Era plecat… UTA – Energeticianul 1-1 (Foto)

    de Lucian Dănilă | 21 octombrie 2018, 12:49 PM | Recomandările editorilor | Sport

    1

    Am fost ieri la fotbal, la meciul dintre UTA și Energeticianul, două echipe modeste din modesta ligă secundă a fotbalului românesc. A fost o modalitate de a-ți ocupa timpul într-o sâmbătă dimineață de octombrie, una însorită, poate chiar ultima însorită și caldă din acest an.

    Din păcate, fotbalul nu a fost acasă. UTA a jucat foarte slab. Am văzut greșeli individuale mari, am văzut greșeli de poziționare, am văzut distanțe mari între jucători, între compartimente, dar am văzut și jucători care parcă erau la programul de odihnă sau în poziția „pe loc repaus”.

    Oaspeții nu păreau nici ei mai breji, dar chiar și așa ei puteau câștiga lejer. A fost nevoie de o greșeală mare a lui Enescu și Enache a profitat șutând direct, sub bara porții apărate de Orlic, deschizând scorul în minutul 39, 1-0 pentru Energeticianul. Ionuț Popa s-a văzut obligat să schimbe. A făcut trei schimbări, dar dacă regulamentul îi permitea probabil făcea vreo șapte sau opt.

    Am văzut și un copil. E blond, încă nu a împlinit 17 ani și se numește Hrezdac. Vine de la grupa lui Sandu Gaica și ieri a debutat în Liga a 2-a. Au fost momente în meci în care aproape toate mingile erau filtrate de el. Nu s-a speriat, nu i-a fost frică și a încercat să joace cât mai simplu. A greșit de câteva ori, dar cine nu a greșit ieri? Hrezdac chiar este un copil care poate crește dacă i se va da încredere în continuare.

    Am văzut și o ratare monumentală a lui Petra. Acesta a trimis peste transversală din careul mic după o fază la care Manea a urcat în atac și a centrat în fața porții. Manea, omul care în ultima vreme le face pe toate la UTA. Tot de la el a venit și egalarea. După golul cu Metaloglobus, fundașul arădean a marcat cu capul, în minutul 85, după o foarte bună centrare a lui Janos. Co-autorul golului a dus un plus în banda stângă după ce l-a înlocuit pe Cubleșan căruia ieri nu i-a ieșit nimic.

    A fost 1-1 ca și cum ar fi fost și 0-0. Cele două echipe și-au împărțit punctele și au arătat că în acest sezon nu se pot gândi la mai mult decât a participa la această competiție fără vise de promovare dar și fără emoții la retrogradare.

    IMG 2892

    UTA Arad – Energeticianul 1-1 (0-1)

    Manea 85 / Remus Enache 39

    UTA: Orlic – Cr. Costin, Al. Manea, S. Benga (49 Rafael Iuga), Copaci – L. Oprea (49 Al. Pop) Hrezdac – Cubleşan (69 Ianoș), Andr. Enescu, Petra – Cip. Rus

    Rezerve: Bodea – Al. Pop, Miculescu, Janos, Vădrariu, R. Iuga, Dav. Popa

    Antrenor: Ionuţ Popa

    Energeticianul: Bg. Miron – Tomozei, C. Achim, D. Lung, D. Drugă (65 Ionică) – R. Enache (75 R. Petre), Tudorache – Stoenac, Andr. Dragu, Laur. Manole – C. Neagu (60 Călin Cristea)

    Rezerve: H. Moldovan – M. Ioniţă, Petre, Cioiu, Leasă, C. Cristea, Ionică

    Antrenor: Bogdan Andone

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    8 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.