Aly Abeid, din Mauritania, este noul fundaș stânga al echipei UTA!





UTA a reușit un nou transfer pe un post pe care antrenorul Ilie Poenaru a declarat de mai multe ori că dorește doi jucători, cel de fundaș stânga. După ce în urmă cu zece zile l-a adus pe Dobrescu, acum, Yacoub Aly Abeid, în vârstă de 24 de ani, din Mauritania, națională pentru care a evoluat în 42 de meciuri și a marcat 2 goluri, a semnat și el cu gruparea arădeană.
Apărătorul de picior stâng a început fotbalul la ASAC Concorde în țara natală înainte de a semna cu spaniolii de la Levante. A urmat un împrumut la Alcorcon, iar apoi s-a transferat la Valenciennes, în Franța. În sezonul recent încheiat a adunat 14 jocuri, între care 10 ca titular, în Liga a 2 franceză, scrie uta-arad.ro.
„O dată cu venirea lui Aly am încheiat transferurile în compartimentul defensiv. Mi-am dorit să avem o apărare echilibrată, să avem concurență pe posturi, iar prin transferul lui Aly am rezolvat și flancul stâng. Este un jucător pe care l-am analizat foarte bine și care se pliază pe principiile și concepția noastră. Aly vine dintr-un campionat foarte greu, unde a jucat constant în ultimii doi ani și jumate, la un club bun care a activat și in prima ligă franceză. Ne bucurăm că a acceptat să vină alături de noi în dauna altor oferte mult mai atrăgătoare, dar l-am convins cu proiectul nostru și ceea ce vrem să facem la Arad. Și nu în ultimul rând, a fost încântat de atmosfera pe care publicul arădean o creează la fiecare meci!”, l-a caracterizat antrenorul nostru, Ilie Poenaru, pe noul fundaș al echipei arădene.
Comentariile portalului
UDMR = partid proeuropean, valori europene etc. Nu mai corespunde acum cu descrierea ?
..aceste "absorbante"Libresse,ale primăriei....c.m.c.ă.c.a.t. și c.c.m.m....c.m..cm....c..nu vor dispărea niciodată,prin ele se cheltuie (...)
Deci vreo 7 mii abonati,plus bilete...stadionul v-a fi plin la orice meci.Ar trebui sa atacam play-off si o cupa europeana!sa nu mai auzim aia 150-200 de fraeri (...)