sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Alt meci de box în CJ Arad! Nu s-au dat pumni, dar s-au împărțit „vorbe” cu privire la șoseaua de la Agrișul Mare și la… nimic

    de Mihai Todoca | 24 iulie 2020, 3:09 PM | Administraţie | Recomandările editorilor

    0

    Interesul unui reporter când participă la ședințele Consiliului Județean Arad este de a reține sub o formă cât mai simplă lucrurile care îi interesează pe arădeni. De multe ori trecem peste gargara politică, peste discuțiile în contradictoriu făcute doar dintr-un ego supradimensionat și ajungem înapoi în redacție cu informații concrete, „curățate” de micile „impurități” care se lipesc de ele, „scuturăm” informațiile de noroi, așa cum facem cu cizmele.

    Astăzi însă, un banal mail care anunța o ședință de Consiliu, avea să transforme reporterul în ceea ce a uitat de ceva vreme încoace: într-un cetățean. Și fiind un cetățean, am uitat de eticheta jurnalistică și mi-am pierdut cumpătul la ceea ce s-a petrecut într-o ședință de consiliu județean.

    Punctele de ordinea de zi au început să curgă și ședința părea că va urma o linie normală, până la un punct în care am rămas mirat de ce consilierii pesediști tot votează împotrivă. Indiferenți la apelurile lui Cionca, consilierii PSD au votat împotrivă de fiecare dată. Spun de fiecare dată doar până la punctul 12, deoarece punctul 12 mi-a făcut „trecerea” de la jurnalist la cetățean.

    Punctul 12 făcea referire la „solicitarea către Consiliul Local al Comunei Târnova de trecere din domeniul public al Comunei Târnova în domeniul public al Județului Arad a unui teren intravilan în suprafață de 4.910 mp, înscris în C.F. nr. 313378 Târnova”. Acest punct a mai fost în discuții în Consiliu, unde pesediștii au votat împotrivă deoarece nu au înțeles despre ce este vorba în lipsa unor documentații aferente . Perfect normal, perfect de acord, ei fac opoziția, iar atunci au procedat corect, dar acum…

    Trecând peste toate detaliile tehnice, este vorba de o distanță de 290 de metri din centrul localității Agrișul Mare, vizavi de biserică, care nu va fi inclusă în proiectul de modernizare a drumului, deoarece nu a trecut de votul plenului.

    Înainte de a vota împotrivă la punctele de pe ordinea de zi, președintele Cionca a încercat să „îndulcească” consilierii PSD-ului, spunându-le că „ce se află pe ordinea de zi este produsul muncii funcționarilor publici și sigur că și noi trebuie să ne facem treaba. Dorește cineva să ofere niște explicații (de ce se votează împotrivă n.red.) sau doriți explicații pe subiectul acesta înainte de vot”.

    Vicepreședintele CJ Arad, Sergiu Bîlcea, sosit brusc din vacanță, a luat cuvântul și, practic, le-a oferit celor de la PSD motivul mult așteptat pentru a refuza să voteze proiectul. „Se vede că din nou jucați politic și din nou PSD-ul în Arad nu știe decât să oprească aceste proiecte” a spus Bîlcea, după care Cornel Lucaci (PSD) a subliniat : „Nu am dorit să intervin, dar acuma că domnul vicepreședinte și-a expus un punct de vedere destul de vehement, s-ar putea să-mi schimb votul”.

    Și cu astea spuse, proiectul… nu a trecut votul Consiliului, drumul mai așteaptă, urmează alegerile. Suntem curioși ce vor spune partidele, putere și opoziție, cetățenilor, cum vor explica ce și cum e cu drumul de la Agrișul Mare.

    Sincer, de înțeles votul PSD, nu l-am înțeles și am mers direct la sursă să vedem ce i-a îndemnat pe consilieri să voteze împotrivă. Gheorghe Sabău ne-a transmis că: „Au venit total nepregătiți. Nu am înțeles punctul de pe ordinea de zi, în comisie nu ni s-a explicat nimic. Să se facă săptămâna viitoare o altă comisie în care să ni se explice și nouă și atunci votăm. Am votat întotdeauna proiectele lor care erau explicate. Azi am votat pentru la primele șase puncte și numărul 33, așa că nu poate fi vorba joc politic”.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.