vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Update 5Alertă maximă! Adrian e căutat și de Poliția din Arad. Dalia, iubita lui, a fost găsită moartă (FOTO)

    de Special Arad | 16 martie 2017, 7:29 AM | Recomandările editorilor | Regional

    3

    Un bărbat a fost împuşcat, miercuri dimineaţa, în cap, în cartierul Ioșia din Oradea. Agresorul a fugit de la faţa locului cu un bolid.

    Miercuri dimineață, puțin după ora 09.00, pe strada Barcăului din Ioșia au fost raportate mai multe împușcături. Se pare că un bărbat ar fi fost împușcat în partea latero-cervicală a capului, potrivit bihon.ro. Polițiștii și procurorii se află la fața locului și urmează să transmită circumstanțele producerii acestui caz.

    Între timp victima, un bărbat, a primit îngrijiri medicale de la un echipaj cu medic al Ambulanței Oradea și a fost asistat medical până la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean.

    Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, imediat după întâmplare suspectul a fugit de la locul incidentului cu un BMW gri, seria 7. Poliţiştii îl caută acum pe atacatorul fugar, instituind inclusiv filtre în oraș.

    UPDATE – Potrivit primelor informaţii, ar fi vorba despre o răfuială din gelozie între fostul şi actualul iubit al unei tinere în vârstă de 23 de ani. În această dimineaţa, agresorul a mers la locuinţa fostei lui prietene, cu un buchet de flori, dar la poartă a apărut atât tânăra, cât şi actualul ei iubit. Pe fondul geloziei, agresorul a scos un pistol cu care a tras mai multe focuri de armă, rănindu-l pe cel care i-a luat locul în inima fetei.

    Mai apoi, iubitul gelos a urcat fata cu forţa în maşină şi au dispărut.

    UPDATE 2 – Tânăra răpită miercuri dimineaţa în urma incidentului armat în cursul căruia a fost rănit un bărbat, a fost împuşcată mortal de invididul care a răpit-o.

    Potrivit ebihoreanul.ro, femeia de 24 de ani ar fi fost ucisă în apropiere de Oradea, şi abandonată într-un autoturism.

    „SMURD a fost solicitat să intervină pe raza localităţii Sîntion, unde o femeie de 24 de ani a fost descoperită împuşcată. Echipajul a constat decesul tinerei”, a declarat maiorul Ciprian Tămaş, purtător de cuvânt al ISU Crişana.

    Din câte se pare, ea a fost surprinsă de asasin, miercuri dimineaţă, în preajma unui imobil de locuinţe din strada Barcăului în compania unui alt bărbat şi, pe fondul geloziei, atacatorul a tras mai multe focuri înspre acesta.

    Bărbatul a fost rănit de un glonţ, în zona claviculei, şi a scăpat cu fuga, în vreme ce atacatorul a urcat-o pe tânără cu forţa în maşină, dispărând de la locul faptei la bordul unui BMW.

    UPDATE 3 – Potrivit ziarului Crișana, tănăra a fost fata unui fost poliţist orădean. Corpul ei neînsuflețit a fost găsit într-o mașină abandonată pe un teren viran din apropierea căii ferate din Ioşia.

    Sursa foto: ebihoreanul.ro

    UPDATE 4

    Individul căutat de Poliţie pentru uciderea prin împuşcare a unei tinere orădence de 24 de ani se numeşte Adrian Hladii şi este un interlop cunoscut în mediul local, în vreme ce victima sa este fiica unui fost poliţist orădean.

    Deşi autorităţile susţin că suspectul nu ar fi cunoscut, BIHOREANUL a aflat că acesta a fost, de fapt, identificat în persoana lui Hadlii, cunoscut în lumea interlopă sub porecla de „Adi Grasu” şi caracterizat drept un „proxenet mărunt”.

    Pe portalul instanţelor de judecată, Adrian Hladii mai apare, ca inculpat, într-un dosar penal din anul 2006, aflat pe rolul Judeăctoriei Oradea. El era acuzat de furt, alături de alţi câţiva indivizi, în dauna mai multor societăţi comerciale şi persoane fizice, dar, spre deosebire de alţi acuzaţi, a fost achitat.

    Pe de altă parte, victima interlopului, pe nume Dalia Duca, este fiica unui fost ofiţer al Poliţiei Bihor, care a activat în anii 90 la Serviciul judiciar, scrie ebihoreanul.ro.

    După cum se ştie, tânăra a fost răpită, miercuri dimineaţa, pe fondul unei crize de gelozie, de Hladii, din faţa unui imobil de pe strada Barcăului, unde individul a rănit prin împuşcare un bărbat care o însoţea.

    Mai târziu, după circa 5 ore, cadavrul Daliei a fost găsit în zona localității Sîntion în maşina cu care a fugit atacatorul, abandonată la marginea oraşului. Fata fusese împuşcată în cap.

    La ora transmiterii acestei ştiri, autorităţile încă îl caută pe suspect.

    dalia collage

    UPDATE 5

    „Bărbatul, Hladii Adrian, de 38 de ani, din municipiul Oradea, are 1,73 m înălţime, constituţie robustă, păr negru, ochi căprui, nu se cunosc detalii despre îmbrăcămintea pe care o poartă”, arată comunicatul Poliţiei, conform BIHOREANUL.

    Poliţia face apel la cetăţenii care îl semnalează pe suspect sau au informaţii folositoare despre acesta să sune de îndată la 112.

    „Poliţiştii bihoreni desfăşoară ample operaţiuni de căutare a sa. Acesta a fost dat în urmărire națională şi în consemn la frontieră, poliţiştii bihoreni au luat legătura cu colegii din toate județele învecinate şi cu omologii din Ungaria, au fost instalate filtre în trafic, se efectuază scotociri, la operaţiunile desfăşurate pentru prinderea sa participând şi echipe de poliţişti însoţite de câini de urmă”, mai precizează IPJ Bihor.

    Adrian Hladii este căutat inclusiv în județul Arad unde au fost instalate mai multe filtre.

    Reamintim că Adrian Hladii a împușcat în cap un bărbat pe care îl considera rivalul său, bărbat care ieșise din aceeași casă cu Dalia. După acest incident, Adrian și-a răpit iubita, sau fosta iubită, pe Dalia, împușcând-o  pe aceasta mortal după care i-a abandonat trupul într-un autoturism BMW lăsat pe raza localității bihorene Sîntion.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Pentru rigurozitate…la inceputul materialului scrie ca l-a ranit prin impuscare in clavicula pe iubitul victimei si ea a fost impuscata in cap si la final se precizeaza ca autorul l-a impuscat in cap pe acel barbat. Cred ca mai multa atentie nu strica oentru imaginea dvs care este foarte buna prin calitatea si rapiditatea informatiilor date!

      +3 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    2 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.