Agricultura bio – sub lupa Universității Aurel Vlaicu și a Institutului de Bioștiințe din Italia





Proiectul AgroBio, ce s-a desfășurat pe o perioadă de 2 ani, prin fonduri structurale, a ajuns la final, pe data de 21 noiembrie, în orașul italian Policoro.
Reprezentând un parteneriat între Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, Institutul de Bioștiințe și Bioresurse din Policoro și Consiliul Național pentru Cercetare din Italia, proiectul a constat în realizarea de studii pentru agricultura bio, mai exact o comparație între agricultura tradițională românească și cea tradițională italiană. Grupul țintă fiind micii cultivatori, cei din Italia fiind interesați, în mod deosebit, de fructele și legumele pe care oamenii de rând le cultivă în propria lor grădină și de podgoriile de vie, regiunea din care aceștia provin fiind de asemenea specializată pe viticultură.
Partea românească a proiectului a fost reprezentată de către conf. dr. ing. ec. Eugenia Ţigan de la Facultatea de Inginerie Alimentară, Turism şi Protecţia Mediului a Unniversității arădene „Aurel Vlaicu”, iar în urma cercetărilor efectuate de către cele două țări, a ieșit de sub tipar cartea în limba italiană, intitulată „Il Progetto Agro.Bio – Biodiversita di specie ad elevato valore nutraceutico ed agroenergetico” (Proiectul Agro.Bio – Biodiversitatea speciilor de mare valoare „nutraceuticale” și agro-energetice).
Parteneriatul va continua și pe viitor, cei din Italia considerând implicarea Universității „Aurel Vlaicu” ca una valoroasă, în mod special datorită aparaturii de specialitate pe care a pus-o la dispoziție, experimentele și măsurătorile fiind efectuate în laboratoarele Universității arădene.
Prof. univ. dr. Lizica Mihuț ne-a oferit mai multe detalii în video-ul următor.
Comentariile portalului
Mulțumesc
Bună ziua, e necesar pentru că e vorba despre o lucrare publică, într-un spațiu public, care este folosit de arădeni, care se modernizează pe bani publici, nu pe (...)
Da ,astfel da acțiuni ar fi necesare mai dese,și in municipiu , eu locuiesc pe str Calea Romanilor și aud bubuituri de eșapament la mașini și motociclete !! (...)