A pornit ca o simplă petrecere adolescentină. Acea noapte albă și sălbatică de august însă a marcat pe veci întreaga suflare din orășelul Steubenville, Ohio. O minoră, praf de beată de bună voie, a fost târâtă dintr-o casă în alta, de la o petrecere la alta, de niște vedete locale, jucători în echipa de fotbal american a liceului. Fata era aproape în comă alcoolică când a fost umilită și violată de către doi teenageri macho. Băieților li s-a părut o distracție nevinovată. Amicii lor primeau poze explicite pe telefon cu „prada” care n-a protestat defel, „antrenată” și angrenată fiind într-un joculeț de-a „trenulețul” (e un joc de cuvinte trivial în engleză pentru asta: trained). Consecințele? O știre nesemnificativă într-un ziar local, fără nume, fără indicii, zero dovezi. O singură acuzație, care n-a ridicat semne de exclamare sau de întrebare în rândul comunității, ci doar niște sprâncene. O anchetă de poliție ca oricare alta. Au fost câteva bârfe, păreri, suspiciuni… dar majoritatea o vizau mai degrabă pe victimă. „Și-a căutat-o cu lumânarea!”. „E curva clasei”. Apoi… pas cu pas, cazul s-a transformat dintr-o cvasi-„nimica toată” într-un scandal național și, firește, internațional.

Documentarul ROLL RED ROLL, regizat de Nancy Schwartzman, difuzat joi seara la Cinema Arta în cadrul Festivalului de Film Documentar fARAD, este o emoționantă și revoltătoare poveste reală despre cultura liceenilor americani, despre simpatii și empatii într-o comunitate, respectiv antipatiile iscate de tulburarea liniștii publice. Cu alte cuvinte, e o lecție de viață despre cultura arătatului cu degetul, despre degete mijlocii în erecție și despre degete sau alte organe băgate în locuri nepermise… și, nu în ultimul rând, despre vulgaritatea și brutalitatea adevărului care, mai devreme sau mai târziu, iese la iveală.

Trup/Suflet.

Acesta e sloganul și tema celei de-a cincea ediții a festivalului fARAD, iar documentarul „Roll Red Roll” se impune în această categorie în vârful listei, cu o greutate tranșantă.

La început, povestea pare să diferențieze cei doi termeni paradoxali, de la sine înțeles strâns legați și contradictorii în același timp. Care contează mai puțin, care factor îl elimină pe celălalt într-un context colectiv (deocamdată fără hashtag) ? „Hai să judecăm obiectiv și să nu ne aruncăm în acuzații atât de grave”, sugerează un formator de opinii de la un post de radio local. E un subiect sensibil, cu mai multe straturi, mai ales pentru o localitate pentru care echipa de fotbal american a liceului este mândria Nr. 1 al prezentului și al viitorului, pe lângă mândria trecutului că acolo s-a născut faimosul Dean Martin.

Ma’lik Richmond și Trent Mays, cei doi tineri acuzați de viol. Foto: telegraph.co.uk

Fapta – care s-a consumat în anul 2012 – s-ar fi aplanat rapid (în ciuda faptului că ar fi rămas mult timp un zumzet local neinteligibil despre glorie și despre rușine), dacă știrea nu ar fi atras atenția bloggeriței Alexandria Goddard, cea care căuta să facă dreptate în asemenea cazuri sociale specifice. Motivația ei justițiară o aflăm la final: a fost și ea violată în copilărie, dar a păstrat secretul multă vreme pentru a-și întări propria conștiință. Familiarizată, deci, cu asemenea cazuri, șocul abia atunci a urmat când Alexandria a început să sape după informații publice: firul întreg al poveștii acelei nopți dezlănțuite putea fi urmărit în postările celor impicați și a localnicilor pe Twitter și Facebook. Ba mai mult, bloggerița a avut inspirația să caute și după postări șterse, în arhiva cache a Google. A descoperit, astfel, și a făcut publică și o poză făcută cu telefonul din infama noapte de august.

Bloggerița Alexandria Goddard. Foto: Hollywood Reporter

Documentarul lui Nancy Schwartzman pune un accent puternic pe ancheta poliției și pe înregistrările video de la interogările suspecților și a martorilor, filmări care – așa cum a explicat producătorul Steven Lake, prezent la Arad pentru un Q&A după proiecția filmului – în America se pot obține destul de ușor și legal printr-o solicitare, pe baza informării publice și a transparenței instituționale. Zvonurile din acele vremuri indicau însă faptul că Poliția tăcea mâlc, fiind peste competența autoritățior locale de a-i prinde cu mâța-n sac pe făptași. S-a vehiculat și faptul că s-a încercat mușamalizarea cazului… dar aceste revolte s-au făcut auzite abia după ce povestea criminală a depășit granițele localității și au început și protestele stradale. Din acest documentar aflăm că realitatea era puțin diferită. Poliția cerceta cazul, însă, ce-i drept, cel mai mult a ajutat în acest proces reacția societății.

A intrat pe felie un ziar național din statul Ohio, iar apoi rețeaua de hackeri Anonymous, care nu iartă și nu uită… și poți să te aștepți să riposteze cu dovezi incredibile exact atunci când nici nu te aștepți. Site-ul echipei de fotbal al liceului a fost spart de către aceștia și s-a publicat un video în care niște băieți se distrau de minune pe ideea că amicii lor, în jur de 16 ani, au maltratat sexual o fată, tot de 16 ani. Din senin, o investigație The New York Times a pus o lumină națională pe orășelul Steubenville. Au apărut acolo reporterii NBC, CBS, CNN, ABC etc. și de aici, în era internetului, n-a mai fost decât un pas parcurs în câteva secunde până la relatarea cazului în presa din întreaga lume.

În mod interesant, documentarul mai pune lumină și asupra unui fenomen insesizabil, poate, în Statele Unite ale Americii, dar cu atât mai mult într-o țară cum e România, unde libertatea presei e încă tânără și e deja contaminată de neprofesionalism în cele mai multe cazuri. Este evident că presa, per ansamblu, nu este perfectă nici în occident, însă e remarcabilă iscusința jurnaliștilor americani de a găsi un „story” cu adevărat revoluționar și răscolitor de sentimente acolo unde subiectul refuză să devină un scandal, pentru că Dumnezeu pare – la prima vedere – să doarmă sau să fie chiar complice prin tăcere.

În mod la fel de interesant, în țara noastră și a lui Dracula, în care violurile din Vaslui ori niște zone rurale uitate de Dumnezeu dau impresia că sunt niște obligații cetățenești… nu avem un termen pentru un fenomen numit în occident „Cultura Violului” (Rape Culture). Aceasta este un concept sociologic folosit pentru a descrie un mediu în care violul își pierde din gravitate, devine aproape banal, din cauza atitudinii societății față de gen și sexualitate. Comportamentul tipic asociat cu această „cultură a violului” include blamarea și înjosirea victimei (prin apelative licențioase), dezumanizarea, refuzul de a recunoaște numărul ascendent al cazurilor de viol, refuzul conștientizării daunelor produse de violența sexuală, sau o combinație dintre toate acestea.

Foto: Chagrin Valley Today

Localnicii din Steubenville au devenit nervoși. Au fost proteste pentru a i se face dreptate acestei Jane Doe (nume generic uzual în America pentru a lăsa o femeie/fată în anonimat, dat aici victimei), dar au fost și certuri, răbufniri și înjurături violente pe Twitter, pe Facebook și în comentarii pe site-urile de știri care au acoperit acest subiect, ba chiar amenințări. Bloggerița care a pornit tot scandalul a fost dată în judecată pentru calomnie. Cine a avut dreptate? A fost sau n-a fost viol? S-a făcut sau nu dreptate până la urmă? …și care au fost consecințele pe termen lung? 

Vom lăsa aceste întrebări deschise pentru cei care nu au văzut filmul la Cinema Arta, cu recomandarea insistentă să îl vizionați atunci când veți mai avea ocazia.

Și, nu în ultimul rând, vă invităm la fARAD! Festivalul continuă până duminică cu alte filme și documentare senzaționale despre subiecte tabu, mai mult sau mai puțin scandaloase (în funcție de punctele de vedere și cultura fiecăruia). Vezi AICI programul!

Nota autorului:

(Notă maximă. Șapte… pentru că SPECIAL este format din șapte litere)