vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Adrian Wiener a participat la conferința națională cu tema ”Educația fără discriminare”

    de - | 9 mai 2018, 11:09 AM | Comunicate contra cost

    0

    Evenimentul a dorit să ajute la înțelegerea multiplelor tipuri de discriminare și stereotipuri care plasează România pe penultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește egalitatea de șanse dintre femei și bărbați, precum și să contribuie la asumarea unor obiective pentru eliminarea acestora din educație, ca pași naturali către o Românie modernă și europeană.
    La conferința organizată la Parlamentul României au participat membri ai legislativului, reprezentanți ai Administrației Prezidențiale, ai Guvernului și instituțiilor guvernamentale, membri ai corpului diplomatic, reprezentanți ai mediului academic, ai mediului de afaceri, ai organizațiilor nonguvernamentale.
    România este semnatara unor tratate internaționale are care pun accent pe educație ca mijloc de combatere a discriminării. În spiritul principiilor europene, precum și la solicitarea numeroșilor actori din societatea românească, România trebuie să-și intensifice eforturile pentru respectarea drepturilor femeilor, și îmbunătățirea nivelului de egalitate de șanse și de gen.
    Adrian Wiener, senator USR Arad: ”România este brăzdată de inechități sociale și economice. Accesul la educație și sănătate este profund diferențiat, există bariere și stereotipuri condiționate chiar cultural, instituții fosilizate și inerte. Chiar dacă egalitatea de șanse este un principiu înscris și garantat de Constituția României, este nevoie de o mai bună aplicare a legislației în vigoare, de responsabilizarea instituțiilor în implementarea strategiilor și a programelor naționale, de schimbarea mentalității unor generații întregi, de implicarea liderilor de opinie din toate domeniile, de promovare prin mass-media. Pe termen lung, singura soluție viabilă este educația. Ca semnatar al Angajamentului comun agreat în cadrul acestui eveniment, voi susține și promova măsuri pentru revizuirea manualelor școlare, astfel încât să se elimine stereotipurile discriminatorii, atât de gen cât și etnice, eliminarea barierelor care la împiedică pe fete să acceseze domenii de studiu masculinizate, precum știința și tehnologia. Alte măsuri necesare sunt includerea educației de gen și a educației pentru sănătate ca materie obligatorie în curriculum școlar, formarea corespunzătoare a cadrelor didactice, îmbunătățirea infrastructurii școlare pentru a reduce diferențele sociale în accesarea educației obligatorii.”


    Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate. 

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.