miercuri, 24 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Adoptă un cățel abandonat și dă-i o nouă șansă la viață! Vino, sâmbătă, la târgul de adopție organizat de Adăpostul Public

    de Andrei Fuliaș | 27 iulie 2018, 8:34 AM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    0

    Orice arădean, iubitor de animale, poate să salveze un cățel abandonat pe străzi și care a ajuns în Adăpostul Public de Animale unde, potrivit regulamentului, dacă nu sunt adoptați într-un anumit interval de timp, aceștia sunt condamnați la moarte. În acest sens, conducerea Gospodăririi Comunale Arad, societatea care administrează adăpostul public, încearcă să promoveze adopția acestor animale.

    Astfel, sâmbătă, 28.07.2018, între orele 10:00 și 13:00, în Parcul Chinologic din cartierul arădean Subcetate, situat pe Strada Infanteriei FN (lângă baza sportivă Activ Club), va avea loc un târg de adopție canină.

    La târg, arădenii pot adopta animale ce au fost abandonate și  îngrijite la adăpostul public din Arad. Ele sunt sterilizate, vaccinate, deparazitate, au carnet de sănătate și sunt  gata să își caute o nouă familie.

    „Ne dorim, pe această cale,  să încurajăm iubitorii de animale, să adopte un număr căt mai mare de câini  pentru a avea un cămin unde să li se ofere dragostea de care au nevoie.

    Iubitorii de animale și toți cei care doresc să adopte un câine, pot vizita Adăpostul de Câini fără stăpân situat pe calea Bodrogului FN Arad, lângă aeroport, de luni până vineri între orele 09:00 – 15:00.

    Persoanele interesate să adopte un căţel trebuie să aibă asupra lor actul de identitate pentru completarea documentelor de adopţie.

    Pentru protecţia cetăţenilor, se urmărește reducerea numărului de câini fără stăpân, ameliorarea sănătăţii şi bunăstării câinilor din adăposturi, stoparea înmulţirii necontrolate a câinilor de rasă comună, prevenirea abandonului şi al pierderii câinilor, facilitarea recuperării câinilor pierduţi, reducerea apariţiei rabiei şi reducerea riscurilor asupra sănătăţii oamenilor, precum şi prevenirea agresivităţii asupra oamenilor şi animalelor”, transmite conducerea Gospodăririi Comunale Arad.

    Partenerii acestui eveniment sunt „ Scoala dresaj canin NIKARAD” și Asociația Chinologică Română Arad!

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.