joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    ADI SIGD explică de ce nu face publice salariile angajaților

    de Special Arad | 19 mai 2018, 11:05 AM | Administraţie

    1

    Comunicatul integral: Referitor la comunicatul USR Arad, din data de 16.05.2016, trimis presei, cu privire la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară – Sistem Integrat de Gestionare a Deşeurilor Arad, prin care se solicită publicarea salariilor angajaților ADI SIGD Arad, vă rugăm să publicaţi următoarele:

    ADI SIGD Arad nu se încadrează în prevederile Legii nr. 153/2017 care reglementează salarizarea personalului plătit din fonduri publice.  Bugetul asociației, organigrama şi statul de funcții se aprobă la începutul fiecărui an în cadrul ședinței Adunării Generale a Asociaților. ADI SIGD Arad este o asociaţie non-profit, care funcționează în baza O.G. nr. 26/2000 privind Asociaţiile și fundațiile.

    Proiectul  Sistem Integrat de Gestionare a Deşeurilor Arad a însemnat absorţia a 30 milioane de euro din fondurile europene destinate României, iar judeţul Arad are şansa ca, la sfârşitul anului, să fie între primele zece judeţe la nivel naţional care au un astfel de sistem integrat funcţional. Toate licitaţiile, pe care Asociaţia a fost mandatată să le realizeze, sunt încheiate având patru contracte semnate şi Zona 1 operaţională. La începutul lunii iunie se vor semna şi contractele aferente celorlalte patru zone. Este foarte important ca acest proiect să fie finalizat pentru a nu se pierde finanţarea europeană obţinută cu multă muncă şi sacrificii, proiectul fiind în prezent cel mai mare şi mai important, la nivel judeţean, atât din punct de vedere al valorii, cât şi al impactului social”.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Vedeți că întrați în conflict cu Tutankhamon falca. Nu prea se poate în Arad să faci asa proiect și sa nu fie și el lăudat. Și totuși ce dracu căutați voi dacă nu fonduri publice că nu ați venit la mine pe strada să mă întrebați despre gunoi. Dacă vreun leu din impozitul pe care îl plătesc ajunge la voi vreau să știu ce faceți cu el. Și dacă sunteți asociație non-profit ar trebui să primiți donații nu contracte și mandate de la uat-uri

      +1 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    2 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.