Unul dintre candidații la președinție a spus adevărul! Vai, vai și iar vai! O adevărată nenorocire, întâmplată în direct, la oră de maximă audiență, la a doua dezbatere electorală organizată de TVR. O nenorocire aproape la fel de mare ca dezbaterea în sine. Nenorocirea cu adevărul a supărat și, în egală măsură, cred că a speriat. Așa ceva chiar nu se poate – nici nu știu dacă nu cumva este interzis prin lege.

Probabil există ceva care interzice adevărul în campaniile electorale, că altfel nu se ofensau așa de tare câțiva „puriști” ai corectitudinii politice, între care CTP. Și o parte din presă. Iată vorbele care au faultat corectitudinea politică și sensibilitatea unora:

„În mod realist există patru oameni care pot să ocupe această funcţie în realitate”.

Om serios și candidat cu anumite șanse de a intra în turul 2, nu a făcut altceva decât a repetat ceea ce spun de cel puțin o lună toate institutele de sondare a opiniei publice, toate televiziunile și toată presa scrisă. Doar că, iată, nu i se cuvine candidatului ce i se cuvine „sondatorului” de opinii publice sau jurnalistului devenit, în campanie, doar un fel de vector, un transmițător de mesaje politice plătite.

Prin urmare, candidatul la președinție nu are dreptul să spună adevărul, în schimb alții au voie să mintă. Ciudat…

Să vedem, totuși, ce vor spune alegătorii. Poate și ei vor fi de acord că adevărul nu are ce căuta în politică – și cu atât mai puțin în campaniile electorale – dar nici în viața noastră, în general. Ce să facem noi cu adevărul? Adevărul supără, adevărul doare, deci nu ne trebuie. Avem noi durerile noastre, nu mai avem nevoie și de un adevăr dureros.

Vă dați seama ce s-ar întâmpla dacă toți am spune adevărul? Doamne ferește!

Cum ar fi să susțină primarul Bibarț o conferință de presă – pe care funcționarii de la Biroul lui de presă, inclusiv purtătoarea de cuvânt, s-o anunțe cu temă cu tot, ceea ce ar fi o adevărată minune – și să spună cum a fost cu licitația, execuția și recepția lucrării de pe Mărului? Sau să spună adevărul privind „marile proiecte” ale Aradului sub domnia sa…

Norocul lui, și al altora, este că doar o minune Dumnezeiască i-ar putea face pe aleșii noștri să spună adevărul iar astfel de minuni sunt extrem de rare…

Sigur, s-ar putea la fel de bine ca alegătorii să nu fie chiar așa de „corecți politic” și să aprecieze adevărul spus de candidat. Ceea ce ar putea fi cu adevărat o nenorocire în seama unora. Pentru că ar putea duce, indirect desigur, la căderea guvernului Ciolacu, la ruperea coaliției și, în general, la multe schimbări în societate, schimbări pe care nu le vor nici primarii în funcție, nici președinții de consilii județene, nici miniștrii. A spus-o chiar secretarul general al PSD, Paul Stănescu, care știe el ce știe…

În prima variantă, cea în care și românii cu drept și dorință de vot s-ar simți atinși de corectitudinea politică, adevărul rostit de candidat i-ar putea ucide visul de a ajunge președinte. Totodată, ne-ar putea ucide și nouă speranța că adevărul are vreo șansă „la viață” în țara asta.

În cea de-a doua variantă, adevărul s-ar putea să-l propulseze pe candidat direct în turul 2, iar de acolo, posibil, chiar în fruntea statului român. Și astfel, poate vom mai scăpa o vreme de „puriștii” și deontologii corectitudinii politice.

Oricum ar fi, abia aștept să se termine tot circul ăsta și toată minciuna rostită ceremonios și pe bani mulți. Patru tipuri de alegeri s-au dovedit, iată, prea mult pentru România. Democrația este greu de înțeles, dar mult mai greu de pus în practică. Ceea ce a spus Paul Stănescu ne arată exact nivelul de înțelegere a democrației în partidul pe care-l reprezintă, dar și în celelalte partide care au fost și sunt la conducerea țării.

După atâta amar de vreme în care minciuna a fost la masă cu noi, parcă îmi este dor de câte un adevăr, chiar spus mai abrupt decât ar permite regulile diplomației. Și-apoi, chiar avea dreptate omul. Nu doar când a spus că numai patru candidați sunt cu adevărat relevanți în aceste alegeri, ci și atunci când a atras atenția asupra votului util.

Chiar este păcat să aruncăm voturi pe candidați pe care îi votează cel mult neamurile și vecinii din bloc. Mai ales în condițiile în care românii nu se vor înghesui nici acum să voteze – e minivacanță, e vreme bună și e liber la comentat pe rețele și dacă nu ai votat.

Știu, coșmarul multor români ar fi o posibilă (și probabilă, aș zice) victorie a unui așa-zis suveranist – în realitate este doar un comunist-naționalist-extremist, care nu vrea România în UE și NATO. Un izolaționist, nu suveranist. Sigur, nu m-ar bucura o asemenea victorie. Dar nici nu m-ar face să intru în depresie. Nu știu dacă acesta va reuși să impună un alt guvern, care să aibă susținere parlamentară. Ar putea reuși doar împreună cu Ciolacu, iar asta va fi greu. Nu imposibil, dar foarte greu.

Cert este că într-o asemenea situație s-ar putea verifica forța democrației în România. Partidele care acum au majoritatea în Parlament ne-ar putea demonstra că sunt capabile să respecte regulile democrației. Altfel spus, victoria naționalist-extremistului ar trebui să ne sperie doar în situația în care democrația noastră este chiar atât de neputincioasă cum pare.

Iar dacă este așa, atunci nu ne rămâne decât să alegem cu capul pe umeri data viitoare. Sau, dacă nu suntem capabili de așa ceva, atunci să ne resemnăm. Îmi pare rău, dar acesta este adevărul.

Ar putea fi un moment de naștere a unui alt politic românesc, cu adevărat curat și sănătos politic. Sigur, ar fi păcat să nu participăm la vot într-un astfel de moment de răscruce pentru România.

Din păcate însă, nu văd cum ar fi altfel decât a fost până acum: în cel mai fericit caz, puțin peste 50%. Restul, „viteji” pe facebook și tiktok…