vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Activitate preventivă pe linia consumului de substanțe interzise, în școlile din județ

    de Special Arad | 16 decembrie 2021, 5:07 PM | Știri Arad

    1

    Ce sunt substanțele interzise sau altfel spus drogurile? Care sunt motivele pentru care elevii pot ajunge să consume droguri? Ce înseamnă să fii dependent? Care sunt efectele pe termen scurt, mediu și lung al consumului de droguri?Pot fi minorii pedepsiți pentre deținere sau trafic de substanțe interzise?

    Sunt întrebările adresate de elevii Școlii Gimnaziale din Peregu Mare la care au răspuns polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității și Biroul Siguranța Școlară. La activitatea informativă polițiștii au fost însoțiți de reprezentanți ai Centrului de Prevenire și Consiliere Antidrog Arad.

    Elevilor le-au fost prezentate materiale video și power-point despre efectele substanțelor interzise asupra consumatorilor, din care elevii au observat cum, în timp, consumul de amfetamine, marijuana sau alte substanțe aduce numeroase probleme de sănătate sau chiar moartea. După vizualizarea materialelor, au avut loc discuții interactive despre traumele emoționale suferite de consumatori și familiile lor în decursul anilor.

    Concluziile elevilor s-au concentrat pe faptul că, deși consumul de droguri poate părea la început o joacă izvorâtă din curiozitate, ei pot risca să se îmbolnăvească, să devină dependenți sau să fie cercetați, condamnați la pedepse cu închisoarea în cazul în care dețin substanțe interzise.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    9 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.