ExclusivAcesta este un genocid, ne-a spus ucraineanca Eva Stoyanova, refugiată la Arad

    Și-a luat doar unul dintre copii și a fugit din calea războiului

    Eva Stoyanova, pentru cei mai mulți o necunoscută, pentru noi o lecție de viață. S-a născut și a crescut în Ucraina. Își iubeste orașul, Odessa, ducea o viață liniștită și în ultimii aproape 30 de ani a învățat copiii să danseze balet. Este mamă pentru o fată în vârstă de 15 ani și un băiat de 12 ani, iar în urmă cu ceva timp a trecut printr-un divorț. Cu toate acestea, își vedea de treaba ei și își creștea copiii împreună cu părinții.

    Din păcate, într-o fracțiune de secundă, viața ei s-a schimbat în rău, la fel ca e tuturor ucrainenilor. Fără prea multe avertismente, ci doar cu câteva vorbe spuse printre dinți, ucrainenii s-au trezit atacați de armata rusă. Au rămas rapid fără locuințe și s-au mutat în buncăre sau la metrou, ori au fugit (și fug încă) din țară cu prima – pentru unii, singura!- ocazie pe care au avut-o. 

    Eva Stoyanova ne-a descris cum e războiul văzut prin ochii unei mame, cu ochii unui om disperat și a unei persoane nevoite să-și lase unul dintre copii în Ucraina (!), acolo unde în continuare rușii bombardează în și din toate direcțiile. În continuare, povestea, frământările și spernațele Evei…

    Ați știut că războiul este pe punctul de a începe sau toate s-au întâmplat dintr-o dată, fără niciun avertisment?

    Noi nu am știut cu adevărat ce urmează să se întâmple, însă au umblat unele zvonuri cum să Putin ne vrea țara, dar nu s-a dat nimic la televizor. Unii oameni au crezut că se va ajunge la asta, alții nu au crezut până în ultimul moment. Orașul nostru, Odessa, este acum înconjurat de armata rusească. Rușii au venit la noi în port și au așteptat pe mare. Foarte multe persoane au stat și au așteptat să vadă ce o să se întâmple. Acum că războiul a început, mama mea, care a rămas în Odessa, mi-a povestit cum aproape pe tot parcursul zilei oamenii așteaptă sirena de urgență ca să știe să se pună la pământ.

    Ce ai simțit că trebuie făcut în momentul în care a început bombardamentul?

    La început ascultam știrile și nu îmi venea să cred că se întâmplă cu adevărat, era imposibil de crezut pentru că mergeam pe stradă, copiii se jucau în parc cu familia, totul era normal. Totuși, știam că sunt mamă a doi copii, așa că eram concentrată să îmi apăr și să îmi salvez familia. Eram gata să fac orice ca să îi salvez. În momentul în care au început să apară tot mai multe informații la televizor și radio am știut că trebuie să plec. Nu știam unde plec, dar trebuia să o fac. M-am informat despre niște grupuri care ofereau ajutor și după ce am cerut și eu ajutorul au început să vină răspunsuri. La început nu știam pe unde să o iau, să plec spre Moldova sau România. Nu știam ce fac după ce ajung acolo, ce trebuie să iau cu mine, însă după doar câteva secunde de când am cerut ajutorul pe grup, foarte mulți mi-au spus ce am de făcut și pe unde să plec. Mi-au spus pe unde e mai sigur să o iau pentru că erau pericole pe drum. Printre oamenii care mi-au răspuns a fost și Alina din Arad. Ea m-a ajutat și a stat lângă mine de la început până la final. Mi-a scris, m-a sunat, era îngrijorată pentru mine. Mulțumesc lui Dumnezeu, după trei zile de război am urcat în autobuzul ce mă ducea spre Moldova, apoi am reușit să ajungem la Arad unde am dat de niște oameni foarte buni, calzi, care ne-au ajutat și ne-au oferit tot ce aveam nevoie. Chiar de aceea, vreau să mulțumesc în numele ucrainenilor, noi chiar avem nevoie de ajutorul vostru.

    Pe cine ai lăsat în urmă în afară de mama ta?

    Aproape toată familia mea a rămas în Odessa. Mama, tatăl, bunicul și, din păcate, chiar și fiica mea. Ea are doar 15 ani și nu am putut să o conving să vină cu mine, a vrut neapărat să rămână cu bunicii ei. Îmi iubesc copiii din toată inima, însă ea a ales să rămână cu familia mea în Odessa și cu tatăl ei de care am divorțat în urmă cu ceva timp. Acum, cu mine, îl am doar pe băiatul meu în vârstă de 12 ani.

    Cum reușești să ții legătura cu cei de acasă?

    Reușim să vorbim și să ne vedem destul de des la telefon sau cu ajutorul diferitelor aplicații, însă este greu. Nu avem poftă de mâncare și nu putem dormi la gândul că în orice moment se poate întâmpla ceva rău.

    Unde vreți să plecați mai departe?

    Noi vrem să ajungem în Spania. Am găsit un autobuz care merge direct în Spania și are plecare din Arad. Merg acolo la prietenii mei care vor să ne ajute.

    Odată cu încetarea războiului, plănuiți să vă întoarceți în Ucraina?

    Pentru moment, sper să ne ajute Dumnezeu să îmi aduc fiica în Spania. Îmi iubesc din toată inima țara și frumosul meu oraș Odessa, mi-e dor de familia mea și de orașul meu, însă e nevoie de timp ca să ne întoarcem acolo. Dacă lucrurile se liniștesc și războiul încetează, în timp, vrem să ne întoarcem acasă, însă înainte trebuie să fim siguri că pericolul a trecut.

    Fiind destul de mari, nu a fost nevoie să le ascunzi adevărul copiilor și, totuși, cum au reacționat?

    Copiii sunt conștienți de tot ce se întâmplă în jurul lor. Fiul meu a vrut să plece cu mine, într-adevăr a trebuit să îi explic ce se întâmplă și că trebuie neapărat să plecăm, însă nu s-a opus. În schimb, fiica mea a zis că ea nu pleacă din Odessa, că acolo e viața ei și prietenii ei. Este mai rebelă și a ales să stea cu tatăl ei.

    „Slava Ucraina!”… Eva a dorit, în final, să transmită un mesaj pentru toți cei care sunt gata să îl asculte

    „Prieteni, vă rog să vorbim despre ceea ce se întâmplă acum în Ucraina și ce îi face armata rusă acestei țări. Soldații ruși aruncă cu bombe în zonele rezidențiale, iar orașe care au trăit până acum în liniște și unde a fost pace sunt „șterse” de pe fața pământului. Acesta este un genocid. Vă rugăm să ne ajutați! Copiii noștri mor în mâinile noastre. Vă rugăm să ne ajutați să salvăm viețile a milioane de ucraineni, căci timpul este împotriva noastră. Opriți-l pe Putin! Slava Ukraina!”.

    Câteva cuvinte despre Alina, salvatoarea Evei. Aceasta dorește să rămână mai mult în umbră, însă am discutat și cu ea puțin despre procesul prin care a ajuns la Eva și despre ce urmează să facă mai departe.  

    „Eu, când am văzut că este atâta nevoie de ajutor, n-am putut să ignor mesajul Evei. Acela a fost momentul în care eu am început să mă implic ca voluntar în grupurile care s-au format ș am încercat să fac tot ce mii-a stat în putere ca să o ajut pe Eva să ajungă aici. Normal, nu am fost singură, am avut parte de ajutorul oamenilor minunați din jurul meu și așa am reușit cu toții să salvăm niște oameni din calea războiului. Mai am o familie cu un copil la mine și trebuie să îi ajut să ajungă acolo unde vor. Lucrurile nu se opresc aici, trebuie să ne adunăm toate puterile pentru că sunt mulți oameni care vor avea nevoie de ajutorul nostru”, ne-a povestit chiar Alina.

    Eva a ajuns la noi cu ajutorul grupurilor de pe Facebook. Alina este fiica mea, o tipă care ar ajuta tot globul pământesc dacă ar putea“, o descrie mama ei.

    Alina a vegheat-o pe Eva încă de la început pe Telegram, a ținut legătura cu ea și i-a dat speranța că poate să o ajute să ajungă în siguranță. Eva a intrat pe la vama Sculeni, iar până acolo a venit cu un autocar. A fost preluată de un domn din Focșani, perioadă în care ne întrebam dacă nu trebuie să ajungă la Ambasada de la București pentru a primi acte pentru fiul ei pentru ca are doar certificatul de naștere, iar autoritățile din Ungaria cereau viză. Între timp s-a rezolvat problema și Eva împreună cu Emilio au ajuns la Arad. Am reușit să îi luăm tot ce are nevoie pentru plecarea spre Spania și odată ajunși acolo, Eva va încerca să găsească variante și să o convingă și pe fiica ei să meargă la ei. Dacă reușește, fiica ei va fi la rândul ei ajutată de noi”, spune Mayer Siegfried, consilier local al municipiului Arad și fondator Arad Civic.

    ***

    În Arad există mai multe organizații, printre care Red Medica, Aradul Civic, Gai Cartierul Nostru și Alt Arad etc. care strâng donații pentru refugiați. Există și un depozit unde se strâng ajutoarele și microbuze pline cu mâncare pleacă spre vamă de fiecare dată când se poate. (mai multe informații AICI)

     

     

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. https://youtu.be/i9XQDul1H1A

      Azi noapte, în Sumi, au fost bombardate casele oamenilor. Și au ucis, iarăși, copii.
      Gândiți-vă la discursul lui Putin despre cum nu sunt atacați civilii. La sportivii ruși care își exprimă susținerea față de război prin aplicarea unui Z pe costum. Gândiți-vă la gunoiul de ambasador rus care condamnă rusofobia din România. Gândiți-vă la Șoșoacă și Olivia Steer.

      Gândiți -vă la simion, la AUR si la toate căcaturile despre neonazism împrăștiate în onlineul românesc, gândiți-va la toți rusofilii din jurul vostru…la prietenii care fac glume cu refugiate.
      Gândiți-vă la cunoscuții voștri care aprobă aceste atacuri pentru că Basarabia este Romania și alte rahaturi răspândite de reduși mintal ca Simion&Co.

      Basarabia nu mai este România și acum in Ucraina se petrece un genocid.

      ACOLO MOR COPII !

      Ar trebui ca toată presa să arate aceste imagini!

      +4 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    4 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.