luni, 4 noiembrie, 2024

Special Arad Logo

    Aceleași patru! România trimite aceleași echipe în cupele europene la fotbal ca și în sezonul trecut

    de Lucian Dănilă | 28 mai 2022, 3:35 PM | Sport

    0

    CFR Cluj, FCSB, Sepsi Sfântu Gheorghe și CS Universitatea Craiova, ele vor fi cele patru echipe care reprezintă România în cupele europene la fotbal. Sunt aceleași echipe care au reprezentat țara și în sezonul trecut, echipe care, cu excepția celor de la CFR, s-au făcut de râs încă din primul tur!

    CFR a ajuns în grupele Conference League, în timp ce FCSB, Craiova și Sepsi au părăsit competiția din primul tur. FCSB a fost eliminată de Karagandî din Kazahstan, Craiova a fost scoasă din competiție de albanezii de la Laci, iar Sepsi a fost eliminată de slovacii de la Spartak Trnava la loviturile de departajare.

    Meciul care a decis ultima reprezentantă a României în Europa a fost cel de aseară, dintre CS Universitatea Craiova și FC Botoșani, barajul dintre locul 3 și echipa clasată mai bine în play-out. Botoșani a ocupat locul 2 în play-out, dar a ajuns la baraj pentru că Sepsi a câștigat Cupa României. S-a încheiat 2-0 pentru Craiova, golurile fiind marcate de Koljic în minutul 28 și Andrei Ivan în minutul 90. FC Botoșani a evoluat în inferioritate numerică din minutul 62, atunci când Mihai Roman a fost eliminat.

    „Dacă pierdeam cu Botoșaniul, probabil eram dat afară. A fost cea mai mare tâmpenie ca o echipă să se lupte un an, joacă 40 de meciuri, termină pe 3, dar la final e obligată să dispute un asemenea baraj. Nu joci nici cu locul 7 măcar, ci cu locul 8, cu o echipă care le bate pe Clinceni și pe Mediaș. Pune-mă să joc cu o formație din play-off, care are buget, care-și propune lucruri mari. A fost mult stres pentru mine”, a declarat Laurențiu Reghecampf după meci.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.