sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Acel moment când înjuri Soarele că nu ți-a ieșit interviul: l-am abordat pe Mr. Cenz, dar n-am aflat mare lucru…

    de Tomck@t | 27 iunie 2016, 12:03 PM | Cultură | Recomandările editorilor | Reportaj

    0

    Invitatul festivalului Particles, artistul londonez Mr. Cenz nu a avut o treabă ușoară. Peretele care i-a fost atribuit, mai exact gardul din curtea fabricii Teba, nu i-a oferit nici un milimetru de umbră în căldura tropicală care s-a abătut peste Arad în zilele trecute. Avea, desigur, o umbrelă imensă care făcea reclamă la o bere românească, dar asta nu l-a „răcorit” prea mult. Căldura, cum ziceam, era mare, iar mie mi-a venit „strălucita” idee de a realiza un interviu video cu domnul Cenz.

    L-am întrebat de unde-i vine porecla asta, dar n-am obținut niciun back-up story interesant. Mi-a spus că nu înseamnă nimic, pur și simplu și-a ales acest „tag” (cum se spune în limbajul artei stradale) pentru că i-a plăcut cum sună. Mi-a dat răspunsuri scurte, dar nu îl condamn deloc. În acea caniculă năucitoare ne-a fost greu până și să ne prezentăm unul altuia ca lumea, iar eu l-am tot plimbat în stânga și în dreapta pe sub umbrelă și, ulterior, afară de sub umbrelă, ca să se prăjească sub soare câteva minute în șir, doar pentru că nu se vedea nimic din fața lui pe ecran. Era clar ca bună ziua că nu prea avea chef de taclale lungi… deși a fost amabil… și adevărul e că, de fapt, cel care a „ruinat” posibilitatea unui interviu video am fost chiar eu, pentru că am uitat întrebările pe care le aveam în minte. Am improvizat, nicio problemă… doar că, lovit în moalele capului de razele UV, eram pe cale să uit inclusiv limba engleză, așadar sunt convins că păream un idiot complet în fața domnului Cenz. M-am bâlbâit din ce în ce mai mult și dădeam impresia că nici nu am vrut să fac un interviu cu el, ci am vrut doar să-l scot de sub umbrelă ca să-l chinui un pic.

    L-am întrebat, totuși, care e mesajul picturii pe care tocmai lucra, o față de femeie care-și pune un deget pe buze în semn de „Șșșș! Să nu spui nimănui!”, dar mi-a spus că nu trebuie neapărat interpretat într-un fel sau altul, îi place doar să picteze fețe feminine și îi place ipostaza, pur și simplu. Când l-am întrebat cum suportă căldura imensă a încercat să fie modest, spunând că e „ok”, că a mai fost în locuri caniculare, atâta tot că îl încetinește în munca sa. Vreau să precizez că curgeau apele și de pe el, și de pe mine, deci numai „ok” nu era, iar eu am început, din punctul ăsta, să uit ce întrebări am mai vrut să-i adresez. L-am mai întrebat, într-un moment de inspirație, dacă e vreo competiție între el și Dale Grimshaw, un alt artist londonez prezent la Arad în acest weekend, care a pictat o parte din gardul Astra de pe Aurel Vlaicu. Un fel de „cine acoperă o suprafață mai mare a peretelui”. O întrebare stupidă, mi-am dat seama, dar nu mai aveam cale de întoarcere, oricum, râdea și spunea că nu, nici vorbă. Cât despre „ce părere are despre acest festival arădean, Particles”, spunea că e foarte fain, e important pentru tineret să existe un astfel de eveniment creativ în oraș, că oamenii sunt foarte de treabă și că-i place mult aici, la Arad.

    mr cenz arad

    Mr. Cenz desenează pe diferite suprafețe încă din 1988, când a descoperit pentru prima dată cultura hip-hop și arta graffiti. Cele mai noi lucrări ale sale se focusează pe chipuri feminine, pe care le distorsionează în stilul său caracteristic. Lucrează folosindu-se de fotografii tip portret sau tip „fashion”, cu ajutorul cărora creează interpretări unice, „abstractizate într-un mod spontan și freestyle pentru a oferi compoziții interesante și misterioase. Aceste lucrări sunt apogeul tuturor influențelor și tehnicilor pe care le-a dobândit de-a lungul anilor”.

    2nd day particles (27)13528910_1159910197406293_7453318284529727451_n (1)IMG_0499 IMG_04982nd day particles (4)artistul mr cenz la arad (1)artistul mr cenz la arad (2)artistul mr cenz la arad (3)artistul mr cenz la arad (6)artistul mr cenz la arad (7)2nd day particles (3)1st day particles (13)1st day particles (12)2nd day particles (2)

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.