Accident violent la Vinga! O persoană a fost transportată la spital





În dimineața aceasta a avut loc un accident rutier grav în localitatea arădeană Vinga. O mașină marca Volkswagen a ieșit de pe carosabil și a intrat vilent într-un pom. În urma impactului, din câte știm, o victimă a fost transportată la spital.
Nu se cunoaște momentan starea acesteia și nici cauzele producerii accidentului.
Vom reveni cu amănunte
Update:
Din câte am reușit să aflăm este vorba despre un tânăr de 19 ani, e conștient și cooperant, starea acestuia fiind stabilă.
UPDATE IPJ Arad:
În dimineața zilei de 3 septembrie a.c., în jurul orei 7,40, un tânăr de 19 ani, din Vinga, în timp ce conducea un autoturism pe DC 98, dinspre D.N. 69, spre Mănăștur, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un copac.
Tânărul a fost rănit ușor, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijri medicale, testarea cu etilotestul având rezultat 0 pentru consum de alcool.
În cauză se continuă cercetările pentru vătămare corporală din culpă, pentru stabilirea cauzelor producerii accidentului.
Comentariile portalului
PS Iar după ce-l veți scrie și-i veți da și un titlu, probabil veți întelege că autorul știe totdeauna cel mai bine ce vrea să transmită prin (...)
Repet: aștept cu nerăbdare articolul.
Domnului primar,cat si consilierilor lachei locali,le uram ca sa aiba nevoie cat mai curand de serviciile medicale,insa nu din comuna,ci de spital,pentru a realiza marsavia (...)