Accident violent între Zărand și Sintea Mică. O persoană a rămas încarcerată
În urmă cu puțin timp, pe drumul județean 792 s-a produs un accident rutier, între localitățile Zărand și Sintea Mică. Accidentul s-a produs între un autoturism și un camion, iar în urma impactului o persoană a rămas încarcerată.
La fața locului s-a deplasat un echipaj de descarcerare al Detașamentului Ineu și un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean. Poliția face cercetări cu privire la modul în care s-a produs accidentul.
UPDATE: Victima accidentului este un bărbat în vârstă de aproximativ 20 de ani în stare conștientă.
UPDATE 2: „Din primele cercetări la fața locului, s-a stabilit că în această dimineață, în jurul orei 11,05, un arădean de 37 de ani a condus o autoutilitară în cuplu cu semiremorcă pe DJ 792, dinspre Zărand înspre Cintei, iar la intersecția cu DJ 791 a efectuat o manevră de schimbare a direcției de deplasare spre stânga, intrând în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de un tânăr de 21 de ani, din Zărand. În urma evenimentului a rezultat rănirea gravă a tânărului. Se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Arad Claudia Iuga.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)