Accident teribil la ieșirea din Vinga. O tânără a murit și un bărbat este rănit | Foto





Un accident teribil s-a petrecut în urmă cu doar câteva zeci de minute pe Drumul Național 69, care leagă Aradul de Timișoara. Astfel, o tânără de 20 de ani, care se afla la volanul unui autoturism marca Volkswagen Polo și care se îndrepta din direcția Arad spre Timișoara, la ieșirea din localitatea Vinga a vurt să întoarcă autoturismul și să schimbe direcția de mers. În acel moment, un autoturism marca Renault Symbol, condus de un bărbat și care circula dinspre Timișoara spre Arad, s-a izbit violent de autoturismul tinerei, din partea laterală, în timp ce aceasta efectua manevra de întoarcere.
În urma accidentului, tânăra de 20 de ani a decedat, în vreme ce bărbatul aflat la volanul autoturismului Renault a fost rănit.
La fața locului s-au deplasat de urgență mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență, printre care o atuospecială pentru descarcerare, un echipaj SMURD, dar și elicopterul SMURD.
Poliția face cercetări la fața locului pentru a stabili exact cauzele care au dus la producerea acestui grav accident de circulație.
Comentariile portalului
Să-l apere Dumnezeu pe Piedone de toți nenorocitii! Piedone nu e un sfânt dar este singurul din țară care mai lovește în hoții de comercianț (...)
Controalele trebuiesc făcute !!!! Înainte cei ce lucram in alimentația publică trebuiau să aibe niste avize de sănătate Să nu interpretam politic Și orice marfa avea stampila (...)
De asta iubesc Special Aradul, cum puteți voi băieți umbla cu alea 2 între picioare târâte după voi? Sunt MASSIVE! Mă bucur nespus de mult pentru (...)