Accident cu două victime, pe strada Ogorului din municipiu





ISU informează că miercuri seara, în jurul orei 19:00, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, pe strada Ogorului din municipiu.
La fața locului s-au deplasat pompierii militari ai Detașamentului Arad cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD Terapie Intensivă Mobilă. A fost alocată și o ambulanță SAJ.
În urma accidentului au rezultat două victime conștiente, cooperante și neîncarcerate. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 53 de ani și o femeie în vârstă de 70 de ani.
Ambelor victime le-au fost acordate îngrijiri medicale la fața locului, după care au fost transportate la spital pentru îngrijiri și investigații medicale suplimentare.
Pompierii militari arădeni au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului.
Comentariile portalului
Nu s-a înțeles nici acum. Problemele lui Nicușor Dan cu mafia imobiliară sunt de peste 20 de ani. De fapt așa a început activismul civic și de atunci (...)
S-a înțeles exact ce trebuia să se înțeleagă. Lipsă de obiectivitate, subiectivism cât cuprinde, ascunderea adevărului și prezentarea distorsionată a realității. Nu e nimic surprinză (...)
Culmea e că tot aștia care au “fugit” ne fac acum zile grele. După ce li s-a urât cu binele și au uitat de ce au plecat, stau (...)