joi, 7 noiembrie, 2024

Special Arad Logo

    Accident spectaculos în Grădiște. A adus serviciile medicale în casă, la propriu (Foto)

    de Special Arad | 7 octombrie 2017, 2:27 PM | Știri Arad

    5

    Știri Arad. Un accident spectaculos s-a petrecut sâmbătă, în jurul orei 13:30, la intersecția dintre străzile Voievod Moga și Războieni din cartierul arădean Grădiște.

    O doamnă, angajată a celor de la „Vlad Medica” și care acorda tratamente la domiciliu unui pacient, aflată la volanul unui autoturism Peugeot 206 de culoare gri, aparținând aceleiași companii, și care circula pe strada Războieni, la intersecția cu strada Voievod Moga nu a acordat prioritate unui autoturism Volkswagen Golf de culoare gri care circula regulamentar. În urma impactului, autoturismul Peugeot a fost proiectat în zidul unei case.

    În urma accidentului, femeia aflat în autoturismul Peugeot a suferit contuzii la nivelul membrelor inferioare, în vreme ce bărbatul aflat la volanul autoturismului Volkswagen a scăpat fără răni, urcând în ambulanță pe propriile picioare.

    La fața locului au sosit de urgență un echipaj SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Arad, dar și un echipaj de poliție.

    Polițiștii fac cercetări la fața locului pentru a stabili exact cauzele care au dus la producerea acestui accident.

     

    22292522_1706779012696533_1510433883_o 22292555_1706774259363675_1495863373_o 22292586_1706774519363649_734922876_o 22311878_1706773719363729_1930738688_o 22311891_1706775509363550_954381058_o 22312039_1706774849363616_239187684_o 22323572_1706777912696643_938906167_o 22323632_1706778786029889_958644986_o 22323819_1706775812696853_624643812_o 22323926_1706779836029784_855094720_o 22343581_1706774972696937_1032042964_o 22343709_1706776012696833_109146629_o 22345094_1706778462696588_1974877758_o 22345283_1706774029363698_435344486_o 22345387_1706776302696804_1213230167_o 22368672_1706775229363578_962308474_o 22375261_1706779266029841_840629241_o

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Am trecut azi pe acolo … Si totusi nu-mi explic cum naiba a avut loc accidentul ?!?!?! cum si unde a lovit-o volkswagen-ul ?? peugeot-ul e lovit doar pe partea drepta, parte cu care a lovit casa … nu in fata , nu in spate , nu pe stanga . Mi-e greu sa cred ca peugeot-ul a fost lovit pe partea dreapta si a facut rotire la 360 de grade apoi a lovit casa . Ce dracu ?!?!? Era balet acolo ! Inca sunt nedumerit.

      0 voturi
      +1
      -1
    2. o bere la domnul care-mi explica … o floare la doamna care-mi explica … Nu ma bucur de necazul lor , dar toata ziua m-am amuzat cu un prieten pe subiectul asta . Nu e posibil asa ceva ! Fara un al 3-lea factor (care din motive bine intemeiate a trebuit sa dispara ) nu e posibil asa ceva.

      0 voturi
      +1
      -1
      • Nu neapărat pentru bere – dar dacă e, Guinness să fie! -încerc o explicație ca cel care a făcut fotografiile la fața locului.
        Am sosit înaintea politiștilor(stau foarte aproape), mi s-a părut și mie ciudata pozitia Peugeot-ului, am încercat să-mi imaginez miscarea mașinilor, n-am stat să văd la ce concluzie ajung polițiștii care au discutat cu cel care a condus Golful, Doamna din Peugeot fiind în ambulanța în stare de șoc.
        Oricum, câteva lucruri sunt clare: Peugeot-ul a fost lovit în partea dreapta de WV, mai spre spate, ceea ce i-a imprimat o miscare de rotatie de la stânga spre dreapta. În timpul acestei miscari, ajuns lângă bordura trotuarului i s-a rupt roata de rezerva, aflată sub masină în spate – se vede în fotografii lângă flori – si este posibil ca acesta să-i fi accelarat rotația cauzând si saltul peste bordură în zidul casei.
        Roata aceasta ar putea fi acel element lipsă de care spuneți.
        E doar o teorie de la fața locului, nimic mai mult…

        0 voturi
        +1
        -1

    Scrie un comentariu

    4 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.