Accident pe centura Ineului. O tânără a ajuns la spital

Comunicat IPJ. În după-amiaza zilei de 12 octombrie, o tânără de 23 de ani, din Archiș, în timp ce conducea un autoturism pe D.C. 29, dinspre Dealul Viilor spre Ineu, a pătruns în intersecția cu centura orașului, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 35 de ani, din Ineu.
Tânăra a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fiind rănită ușor, la prima vedere.
Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că niciunul dintre conducătorii auto nu consumase alcool.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea evenimentului rutier, într-un dosar penal întocmit pentru vătămare corporală din culpă.
Comentariile portalului
Nu dam mult pe aspectul personajului care poate fi mobilat intelectual corespunzător însă cred ca se putea găsi o imagine mai aerisita a sa,alfel se poate crede (...)
Sa nu ne grăbim, după ce acest Cosma va fi la mititica,și va fi strâns cu ușa, va spune și pe cine a uns,actele fiind (...)
Te înșeli. CET-ul nou nu e nou, doar ca e în cogenerare, „relicva aia preistorică” nu e pe păcură ci pe gaz. Mizeria politică e de mult, de (...)