Accident oribil la ieșirea din Arad spre Șagu. Doi morți și doi răniți! (Foto)





Știri Arad. În urmă cu câteva zeci de minute, a avut loc un accident grav la ieșirea din Arad spre Șagu. Din primele informații transmise de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență, o mașină a ieșit în decor, în urma unei coliziuni.
Rezultatul: doi morți și doi răniți.
UPDATE
Un autoturism marca Dacia Logan, care circula pe Drumul Național 69 (DN69), din direcția Arad spre Timișoara, între localitățile Arad și Șagu a intrat în depășirea unui alt autovehicul, iar la revenirea pe banda sa de mers a acroșat autovehicolul pe care îl depășea. În urma coliziunii, autoturismul Dacia a intrat în balans, moment în care șoferul a pierdut controlul volanului și a ieșit în afara părții carosabile, unde s-a lovit de un stâlp dezafectat.
În urma impactului, patru persoane au fost încarcerate în autovehicul. Doi bărbați au decedat pe loc, în vreme ce alți doi bărbați au fost răniți grav. Cei doi răniți au fost transportați de către două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Arad la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.
La fața locului au sosit și polițiștii, care fac cercetări cu privire la modul în care s-a produs acest accident.
UPDATE 2 – Poliția lămurește modul în care s-a produs accidentul
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Arad fac precizări cu privire la modul în care s-a produs acest accident de circulație.
„În această dimineață, în jurul orei 8:30, un bărbat de 37 de ani din localitatea Fântânele a condus o autoutilitară pe Dn 69, în direcția Timișoara, iar la km 42+800 a efectuat o manevră de depășire a unui autoturism care se deplasa în același sens de mers, fără a se asigura. A trecut peste axul drumului, pe sensul opus, intrând în coliziune lateral cu un autoturism condus de un tânăr de 25 de ani, din Baia Mare. Autoutilitara condusă de bărbatul de 37 de ani a revenit pe banda sa de mers, intrând în coliziune cu autoturismul deposit și proiectându-l pe acesta în afara părții carosabile, într-un șanț. În urma impactului a rezultat decesul conducătorului autoturismului deposit, în vârstă de 34 de ani, dar și a pasagerului din față, de 31 de ani, amândoi din Șimand. Totodată, au fost răniți alți doi bărbați, de 44 și 30 de ani, din Chișineu Criș, respectiv Șimand. Continuăm cercetările cu privire la modul în care s-a produs acest accident de circulație”, transmite purtătorul de cuvânt al IPJ Arad, agentul șef adjunct Claudia Iuga.
Comentariile portalului
Pentru mine, să tai din ajutorul mizer de handicap al unui om din 500 lei să îi reduci la 250 lei denotă un extremism vecin cu responsabilii de genocid, așa că (...)
V-am aprobat doar pentru ca ați muncit atâta. Nu are rost să vă răspund la întrebări. Nu am cum să/mi pierd vremea cu lipsa DVS (...)
1. "adversarul său a fost un matematician de talie mondială" - fost matematician. Din 2016 nu mai are treabă cu matematica. Totuși, de unde concluzia cu talia mondială ? Pe baza (...)