Accident la Zerind, cu o victimă încarcerată





ISU Arad anunță un accident rutier în localitatea Zerind, un autoturism a ieșit în afara părții carosabile. În urma accidentului, o femeie a rămas blocată în mașină, dar este conștientă și cooperantă, anunță pompierii.
La fața locului au intervenit pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Chișineu-Criș cu o autospecială cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD.
Victima a fost extrasă din autoturism și a fost preluată de către echipajul medical SMURD, care îi acordă în aceste momente îngrijiri medicale.
UPDATE
La locul evenimentului a fost solicitat și elicopterul SMURD, iar în urma evaluării medicale, victima a fost transportată la spital. Victima este o femeie în vârstă de 74 de ani, conștientă și cooperantă, care prezintă traumatisme la nivelul zonei lombare.
UPDATE IPJ Arad
La data de 26 octombrie a.c., în jurul orei 15.42, polițiștii orașului Chișineu-Criș au fost sesizați despre un eveniment rutier.
Din cercetări a reieșit că, o femeie de 74 de ani, de cetățenie daneză, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 79, în Zerind, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, ieșind de pe partea carosabilă.
Femeia a fost transportată la spital, în vederea evaluării stării sale și acordării de îngrijiri medicale.
Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că femeia nu se afla sub influența alcoolului.
Cercetările sunt continuate de polițiști într-un dosar penal, întocmit pentru vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)