Accident grav pe DN7, în localitatea Julița. O victimă încarcerată
Un accident rutier grav s-a petrecut în această dimineață pe DN7, în centrul satului Julița, din județul Arad. În accident au fost implicate două autoturisme, dintre care, în urma impactului, unul dintre ele a fost propulsat în șanț.
La fața locului a intervenit Sectia de Pompieri Bârzava, din cadrul ISU Arad, cu o autospecială de descarcerare și una SMURD cu sprijinul ambulantei Săvârșin.
În mașina ajunsă în șanț a fost găsită o victimă încarcerată, în stare stabilă dar grava. A fost solicitat sprijinul echipajului de terapie intensiva mobilă SMURD a Detașamentului de Pompieri Arad.
Poliția face cercetări cu privire la modul în care s-a produs accidentul.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)