sâmbãtã, 18 mai, 2024

Special Arad Logo

    Accident grav pe DN 76! Un bărbat de 49 de ani a murit și o altă persoană este rănită

    de - | 12 iunie 2023, 5:04 PM | Regional

    0

    Un accident rutier grav s-a produs astăzi pe Drumul Național (DN) 76, la Vălișoara. Traficul rutier a fost blocat pe ambele sensuri mai bine de o jumătate de oră, scrie servushunedoara.ro.

    Potrivit Centrului InfoTrafic, din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), în coliziune au fost implicate un autoturism și un autocamion. „În urma impactului au rezultat două victime, evaluate medical”, a informat sursa citată.

    Un bărbat, în vârstă de 49 de ani, din comuna Luncoiu de Jos, a murit în urma accidentului, notează servushunedoara.ro.

    „La data de 12 iunie 2023, în jurul orei 08:55, un bărbat în vârstă de 55 de ani, din comuna Vălișoara, în timp ce conducea un autoturism pe DC 166 C, pe raza comunei Vălișoara, a pătruns în DN 76 fără să acorde prioritate de trecere şi a acroșat de autotrenul condus de un bărbat de 30 de ani, din judeţul Argeș, care circula pe DN76, din direcția Deva – Oradea. În urma evenimentului rutier, conducătorul auto de 55 de ani şi un pasager în autoturismul condus de acesta, un bărbat de 49 de ani, din comuna Luncoiu de Jos, au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Deva unde, din păcate, pasagerul a decedat. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,12 mg/l., alcool pur în aerul expirat în cazul şoferului de 55 de ani și negativ în cazul celui în vârstă de 30 de ani. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal”, a informat Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Hunedoara.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.