vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Accident foarte grav pe DN 7, aproape de granița dintre județele Arad și Hunedoara! O persoană a murit

    de - | 12 martie 2019, 2:12 PM | Regional

    0

    Un accident rutier grav a avut loc pe DN 7, între Zam și Burjuc, în care a fost implicat un autotren și un autoturism, o persoană fiind încarcerată. La fața locului au intervenit echipaje de descarcerare și prim ajutor ale Secției Ilia.

    Victima încarcerată, un barbat de 56 ani, care se afla la volanul autoturismului, a decedat. Echipajele specializate acționează pentru extragere, scrie replicahd.ro.

    „În data de 12.03.2019, ora 11:47, prin intermediul apelului de urgență 112, poliția a fost sesizată cu privire la faptul că, pe DN7 la km 428, localitatea Burjuc, a avut loc un accident de circulație. Polițiști rutieri, sosiți la fața locului, au constatat că, un bărbat în vârstă de 58 de ani din localitatea Cernavoda, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule, pe DN7, din direcția Deva spre Arad, la km 427+250 metrii, nu s-a asigurat la schimbarea direcției de mers spre stânga într-o parcare adiacentă, ocazie cu care a intrat in coliziune cu un autoturism care circula regulamentar din sens opus de către un bărbat în vârstă de 56 de ani din municipiul Deva, rezultând decesul acestuia”, informează IPJ Hunedoara pentru replicahd.ro.

    Circulaţia rutieră a fost oprită pe ambele sensuri pe DN 7, dar a fost reluată în urmă cu aproximativ o oră.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.